”A fost prea tânăr ca să se ducă, mai ales aşa. A fost un om iubit, nu doar pentru baschet, ci mai ales pentru că a schimbat multe vieţi, a convins mulţi copii să vină la baschet”.

Ghiţă Mureşan, singurul român care a activat în NBA, a vorbit pentru News.ro, duminică seară, la puţină vreme după aflarea veştii despre decesul tragic al lui Kobe Bryant într-un accident de elicopter.

”Vestea este adevărată şi foarte tristă. NBA încă nu a dat niciun anunţ, dar ştim cu toţii deja că e adevărat. Este o zi tare tristă pentru familia lui Kobe şi pentru familia NBA. Aş fi vrut să fie doar o poveste, iar Kobe a fost prea tânăr ca să se ducă. Aseară, LeBron James i-a doborât recordul de puncte şi toată lumea vorbea despre asta, iar acum uite! E o întâmplare nefericită. Nu suntem pe Pământ o veşnicie, dar aş fi vrut şi am fi vrut cu toţii ca el să stea mai mult cu noi. Kobe a fost extrem de iubit, nu doar ca jucător şi nu doar în lumea baschetului. Ci mai ales de copii, a fost iubit ca om. A convins mulţi copii să vină la baschet”, a declarat Ghiţă Mureşan, pentru News.ro.

”Big Ghiţă” a rememorat şi momente din cariera sa în care s-a duelat cu Kobe Bryant.

”Eu am jucat pe Coasta de Est, Kobe pe cea de Vest, dar ne-am întâlnit de câteva ori. Am jucat împotriva lui când era la începuturile carierei. Un talent imens, ce mai e de spus? A fost idol pentru mulţi iubitori ai baschetului şi a schimbat multe vieţi. Este extrem de trist că s-a dus. Putea să mai facă atât de multe în viaţă. Mai ales că are o familie atât de frumoasă.

Sper ca familia lui şi familia NBA să treacă cât mai repede peste această tragedie”.

Citeste si: Gabriela Szabo este în doliu. Mama ei a murit. Avea 67 de ani

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Barack şi Michelle Obama: Kobe Bryant a fost o legendă. Să o pierzi şi pe Gianna este şi mai dureros pentru noi, ca părinţi

Fostul baschetbalist Kobe Bryant a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 41 de ani, după ce elicopterul în care se afla s-a prăbuşit în Calabasas, Los Angeles. Niciuna dintre persoanele din elicopter nu a supravieţuit, fiind confirmate cinci decese.

Citeste si: Veste sfâșietoare pentru artista Lora. Mama cântăreței a decedat: „Drum lin, mamă scumpă..."

VEZI ȘI: Cauza accidentului in care a murit Kobe Bryant: s-a aflat de ce s-a prabusit elicopterul in care se afla

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Bryant, care s-a retras din activitatea sportivă în aprilie 2016, după 20 de ani petrecuţi la LA Lakers, era căsătorit şi avea patru fiice, ultima născută în iunie 2019.

Kobe Bryant a câştigat cinci titluri de campion NBA cu Los Angeles Lakers, trei cu numărul 8 purtat pe tricou şi două cu 24, a fost desemnat cel mai bun jucător din ligă în 2008, cel mai bun baschetbalist al finalelor din 2009 şi 2010, a fost selecţiont de 17 ori pentru All Star Game şi a fost desemnat de patru ori cel mai bun jucător din meciul vedetelor.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si