Gigi Becali îi dă replica lui Klaus Iohannis: "Faptul că nu participă la slujba de sfinţire a Catedralei Neamului e foarte bine. Nu are ce căuta"
Gigi Becali a declarat că va participa duminică la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului.
Gigi Becali a făcut o donaţie de două milioane de dolari, în toamna anului 2007, pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
„Voi merge. Un eveniment ca ăsta se întâmplă la 500 de ani! Sunt fericit că particip la un astfel de eveniment”, a spus Becali.
„Faptul că Iohannis nu participă la slujba de sfinţire e foarte bine. Nu are ce căuta acolo. Iohannis nu e ortodox. E mai bine că nu vine”, a comentat el, în direct, la antena3.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri o scrisoare Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române Daniel în care arată că, din motive care ţin de agenda europeană, nu va lua parte la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului.
„Preafericirea Voastră, vă mulţumesc pentru calda invitaţie de a participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului.
Din păcate, din motive care ţin de agenda europeană, nu voi putea lua parte la evenimentul de duminică, 25 noiembrie 2018”, arată şeful statului în scrisoare.Preşedintele Iohannis subliniază că sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă, pentru credincioşii ortodocşi din ţară şi din diaspora, o sărbătoare cu o încărcătură istorică şi simbolică aparte.
„Participarea Patriarhului Ecumenic Sanctitatea Sa Bartolomeu I, împreună cu ierarhi ai Bisericilor ortodoxe surori, arată legătura profundă care ne uneşte în spiritul credinţei şi al valorilor creştine pe care Biserica le cultivă în societate”, spune şeful statului în scrisoare.