Giurgiu: lucrările la DJ 503 au intrat în faza finală. Tronsonul se deschide circulației la finalul lunii martie
Finalizarea lucrărilor pe DJ 503 din Giurgiu se apropie cu pași rapizi, iar investiția de peste 79 de milioane de lei este pe cale să devină realitate.
Dumitru Beianu, președintele Consiliului Județean Giurgiu, a anunțat că lucrările pe DJ 503 sunt în etapa finală, iar la sfârșitul lunii martie se preconizează că tronsonul de 36 de kilometri va fi complet asfaltat și deschis traficului.
Iulian Drăgunoiu, patronul firmei responsabile cu execuția lucrării, a detaliat stadiul actual al proiectului: "Suntem în ultima etapă, cu asfaltarea tronsonului de 36 de kilometri. Am aplicat primul strat de asfalt, urmează stratul de preluare a denivelărilor, binderul și stratul final de uzură.
În paralel, mai sunt de efectuat lucrări conexe, cum ar fi subtraversări, șanțuri și alte operațiuni de finisare. Toate aspectele legate de siguranța drumului au fost tratate cu maximă atenție și sunt executate în proporție de 100%."
DJ 503 va avea cântare pentru depistarea mijloacelor de transport care depășesc limita de tonaj
Dumitru Beianu a inspectat personal progresul lucrărilor și a subliniat importanța instalării cântarelor pentru a preveni deteriorarea asfaltului de către mijloacele de transport care depășesc limita de tonaj. "Suntem încântați de modul în care lucrările au decurs, fără dispute cu constructorul și cu o calitate ridicată a execuției.
Într-o perioadă rezonabilă de timp, vom putea deschide traficului acest drum așteptat de zeci de ani."
Președintele CJ Giurgiu a evidențiat și problema controlului vehiculelor cu tonaj peste limita legală: "Identificarea unui furnizor de cântare este crucială pentru a putea monitoriza și sancționa imediat mijloacele de transport care afectează infrastructura rutieră. Aceasta este o problemă persistentă, mai ales în perioadele agricole, când traficul greu este intens."
Traseul modernizat al DJ503 se întinde de la Giurgiu până la limita județului Teleorman, traversând localitățile Ghizdaru, Gara Stănești, Gara Chiriacu și Toporu. Valoarea totală a proiectului depășește 79 de milioane de lei, iar termenul de finalizare este stabilit pentru 30 martie 2024.