Adina Rusu, nutriționist-dietetician, a declarat pentru Agerpres că, anual, la nivel global se estimează aproximativ jumătate de milion de decese din cauza bolilor cardiace ischemice rezultate din consumarea acizilor grași trans.

Acizii grași trans care ne îmbolnăvesc

Nutriționista a explicat pentru sursa citată că: „Există două surse alimentare principale de acizi graşi trans. Astfel, pe de o parte, avem acizii graşi trans prezenţi în mod natural în carne şi produse lactate, iar, pe de altă parte, acizi graşi trans produşi industrial prin hidrogenarea parţială a uleiurilor comestibile.

Acizii graşi trans industriali nu aduc nicio valoare nutriţională dietei, dar cresc LDL-colesterolul, aşa-numitul 'colesterol rău', şi scad HDL-colesterolul, supranumit 'colesterol bun', ceea ce creşte parţial riscul pentru boala coronariană, dar şi pentru alte boli netransmisibile, precum accidentul vascular cerebral".

Citește și: VIDEO- Dulciuri pentru luna iubirii. Ce surprize dulci să alegi în luna februarie?

gogosi

Gogoși glazurate

[Sursa foto: Pexels]

Adina Rusu a mai explicat ce înseamnă concret grăsimile trans, procesul prin care trec și alimentele în care se regăsesc acestea.

Care sunt alimentele care conțin acizi grași trans?

Potrivit acesteia, hidrogenul este adăugat unui ulei vegetal pentru a-l solidifica sau a-l face tartinabil. Ca exemplu de produs final vândut separat, nutriționista a făcut referire la margarină sau, în unele cazuri, produsul poate fi adăugat în alte tipuri de produse alimentare, precum înghețata, aluatul de foietaj, prăjiturile sau biscuiții.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

margarina

Margarină în ceașcă

[Sursa foto: Pexels]

Adina Rusu a mai menționat că este important și recomandat ca aportul acestor grăsimi trans să fie mai mic de 1% din aportul energetic total. 

Citește și: VIDEO- În ianuarie, Crăciunul e la jumătate de preț. Ofertele sunt greu de refuzat

„Grăsimile trans produse industrial nu fac parte dintr-o dietă sănătoasă şi ar trebui evitate. Consumul crescut de acizi graşi de tip trans nu afectează doar sistemul cardiovascular. Acizii graşi trans sunt, de asemenea, asociaţi cu modificări ale metabolismului lipidelor şi glucozei, modificări ale funcţionalităţii celulelor sistemului nervos, obezitate, carcinogeneză, diabet, probleme hormonale şi de fertilitate", a mai adăugat aceasta.

Recomandarea nutriționistei este de a citi ambalajele produselor înainte de a le achiziționa și a evita aceste tipuri de grăsimi. Dacă pe un produs scrie că este făcut din grăsimi parțial hidrogenate, indicat este să nu-l cumpărăm.
Tot aceasta spune că ideal ar fi să alegem untul, ca înlocuitor al margarinelor care au în compoziție uleiuri vegetale parțial hidrogenate, și, când este posibil, să alegem uleiul de măsline extravirgin.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si