UPDATE 23.00: "Au vrut să desfiinţeze Wagner. Noi am pornit pe 23 iunie la «Marşul Justiţiei». Într-o zi am mărşăluit puţin câte puţin până la 200 km de Moscova. În tot acest timp, nu am vărsat nici măcar o picătură din sângele luptătorilor noştri. Acum este momentul în care sângele poate fi vărsat. Realizând toată responsabilitatea pentru faptul că se va vărsa sânge rusesc, întoarcem coloanele noastre şi plecăm în direcţia opusă, spre taberele noastre de campanie, conform planului”, a afirmat Prigojin, potrivit The Guardian.

”Ne întoarcem rândurile şi ne îndreptăm înapoi, în direcţie opusă, spre taberele noastre din teren, în conformitate cu planul”, a spus el într-un mesaj pe Telegram.

Anunţul vine după ce Guvernul din Belarus a susţinut că preşedintele Alexander Lukaşenko a ajuns la o înţelegere cu şeful Wagner pentru a opri marşul forţelor sale spre Moscova.

Rusia se află la un pas de război, după ce gruparea Wagner a întors armele împotriva lui Vladimir Putin.  

O sursă din cadrul serviciiloor ruse de securitate (FSB) declara anterior Reuters că gruparea paramilitară rusă Wagner a preluat controlul unor instalaţii militare din Voronej- care se află la jumătatea drumului dintre Rosto-pe-Don şi Moscova. 

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Scene greu de privit pentru salvamontiștii care au intervenit în salvarea fetei atacate de urs- wowbiz.ro

Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat, sâmbătă, că unităţile sale au fost atacate de un elicopter, pe o autostradă, şi a ameninţat că ”va distruge totul” în drum, scrie CNN. 

Citește și: Războiul dintre Ucraina și Rusia pare că nu se va termina. Zelenski condamnă Rusia că ascunde cadavrele ucrainenilor uciși

”Una dintre trupele de asalt a fost atacată de elicoptere.

Unităţile Wagner sunt intacte, elicopterul este distrus şi arde în pădure”, a afirmat Prigojin, într-un mesaj audio postat pe canalul său de Telegram, adăugând: ”O vom lua ca o ameninţare şi vom distruge totul în jurul nostru”. 

Citește și: VIDEO- Contraofensiva zguduie frontul: Peste o mie de soldați ruși eliminați în ultimele 24 de ore, semnalând un punct de cotitură în invazia asupra Bahmutului

Putin ar fi părăsit Moscova

Putin ar fi părăsit Moscova, iar capitala s-a pregătit de sosirea grupării Wagner. „Avem deja date că Putin pleacă din Moscova. Este dus la Valdai”. Serviciile speciale ucrainene au primit și informații despre panica de la Moscova și pregătirile pentru minarea podurilor din capitala Rusiei. 

Citește și: Ucraina își pierde campionii sportivi. Marius Bordusy, campion la kickboxing, și-a pierdut viața în războiul împotriva Rusiei

Citeste si: Cristina Șișcanu, la cumpărături în Italia! Cât a dat vedeta pe o rochie dintr-un magazin de lux: „A avut reducere de 150 de euro.”- kfetele.ro

Citeste si: Ce ar fi făcut, de fapt, iubitul Mariei Diana în timp ce tânăra de 19 era atacată de urs: ”Totul s-a derulat în direct”- radioimpuls.ro

Una dintre sursele apropiate administrației președintelui recunoaște că problema Prigojin a fost subestimată la Kremlin: „Au discutat la ședințe, au convenit că este un aventurier îndrăzneț și nu respectă regulile. Riscul unei revolte militare a fost recunoscut ca zero- au calculat că dacă ar face asta ar fi doar o nebunie. 

Citește și: Armata lui Putin a lovit cu rachete de croazieră orașul natal al lui Zelenski. "O baie de sânge"

Președintele Turciei, țară NATO, l-a sunat pe Vladimir Putin și îl asigură de toată susținerea pe care o are nevoie

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a transmis omologului său rus Vladimir Putin ”susţinerea (sa) deplină” împotriva rebeliunii Wagner, într-o convorbire la telefon, anunţă Kremlinul, relatează AFP.

Citește și: Armata lui Putin a lovit cu rachete de croazieră orașul natal al lui Zelenski. "O baie de sânge"

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si