Gulfem și Davut, o iubire fără sfârșit. Un nou episod din serialul „Tărâmuri nelegiuite”, astăzi, de la ora 20:00, la Kanal D
În această seară, de la ora 20:00, în fascinantul serial “Tărâmuri nelegiuite”, momentele emoționante ce se vor derula între frumoasa Gulfem și Davut vor capta atenția privitorului, odată cu difuzarea unui nou episod, la Kanal D.
Venirea în oraș a mătușii Mehveș este prilej de bucurie pentru nepoatele sale, însă o situație neașteptată va schimba așteptările acesteia. Având o înțelegere secretă cu Ali, în ceea ce privește <controlul> asupra deciziilor luate de Gulfem, Mehveș va avea parte de un șoc atunci când frumoasa ei nepoată îi contestă deciziile ce țin de familia sa.
Un nou episod din serialul „Tărâmuri nelegiuite”, astăzi, de la ora 20:00, la Kanal D
Bahar are mari probleme cu superiorii săi, femeia fiind acuzată că a transmis serviciilor secrete turce documente importante pe care această le deținea. Bahar urmează a fi anchetată de către guvernul francez, iar după arestarea lui Flaubert, tensiunile între cele două state s-au intensificat.
În episodul anterior, coordonatorul misiunii speciale al Direcției Generale de Securitate nu se lasă până când ucigașul locotenentului Sezai nu va fi prins și pedepsit pentru fapta sa. Întreg Zonguldakul este în stare de șoc în urma teribilelor evenimente petrecute în oraș, iar Davut este convins ca afaceriștii francezi se fac vinovați de toate aceste drame prin care sunt nevoiți să treacă locuitorii orașului.
Bahar Aras, care s-a îndrăgostit de Davut, se teme că acesta poate deveni victima colegilor săi de afaceri francezi, care nu contenesc a provoca victime în rândul localnicilor.
Gulfem nu vede deloc cu ochi buni “prietenia” dintre Davut și Bahar și îi cere acestuia să nu mai facă parte din viața sa. Davut suferă în tăcere din cauza neînțelegerilor cu femeia iubită.
Yavuz află că Gulfem are o mătușă, pe nume Mevheș, iar aceasta ar fi singura persoană în care frumoasa fată are încredere, și, astfel, bărbatul vrea să întoarcă acest <avantaj> în favoarea lui și a lui Ali Gelik, care vor să dețină mina de cărbune a familiei Pașazade.
Ce eveniment unic se va petrece în viețile cuplului Gulfem și Davut, la scurt timp după căsătoria tinerilor Celal și Fikriye, puteți afla în această seară, de la ora 20:00, în noul episod din serialul „Tărâmuri nelegiuite” difuzat la Kanal D.