In articol:
- Condiția anunțată de premierul Ciolacu pentru a face recalcularea pensiilor în 2024
- Marcel Ciolacu: "Nu aș vrea ca, din cauza unor blocaje, pensionarilor să nu li se facă dreptate"
- Ce schimbări aduce Guvernul pentru asociații și fundații
Premierul Marcel Ciolacu a început ședința de guvern prin a mulțumi echipei de la Ministerul Muncii pentru finalizarea noii legi a pensiilor.
"Este o lege care va face dreptate milioanelor de pensionari care așteaptă de ani de zile acest lucru", a declarat premierul Ciolacu, care a adăugat că legea va aduce echitate în sistem, pensii egale pentru muncă și contribuții egale.
Premierul a menționat însă și condiția de care depinde renegocierea cu Comisia Europeană a unei clauze esențiale privind creșterea pensiilor în România.
Condiția anunțată de premierul Ciolacu pentru a face recalcularea pensiilor în 2024
Șeful Guvernului a anunțat că există o condiție de îndeplinit pentru ca indexarea și recalcularea să se facă anul viitor: să fie adoptată noua lege a pensiilor până la data de 20 noiembrie.
Practic, în doar două săptămâni și jumătate trebuie parcurs întreg procesul- de la dezbaterea publică și adoptare prin Guvern, până la dezbaterile din comisiile parlamentare și votul în plenul camerelor reunite ale Parlamentului!
Premierul Ciolacu le-a cerut miniștrilor implicați în procesul de avizare a noii legi a pensiilor să trateze "cu prioritate" acest demers pentru a trece legea pensiilor prin guvern "în cel mai scurt timp".
Liderul social-democrat a amintit că renegocierea PNRR pentru eliminarea pragului de 9,5% din PIB cerut de Comsia Europeană pentru anvelopa bugetară a pensiilor "depinde de adoptarea acestei legi până pe 20 noiembrie".
Marcel Ciolacu: "Nu aș vrea ca, din cauza unor blocaje, pensionarilor să nu li se facă dreptate"
Premierul a precizat că nu își dorește ca din cauza unor blocaje, "mai ales în Guvern", pensionarilor să nu li se facă dreptate" sau "și mai grav, ca pensionarii să aibă pensiile înghețate, cum au trecut unii în PNRR, până în anul 2070".
Șeful Executivului a adăugat că îndeplinirea jaloanelor din PNNR nu este opțională pentru niciun minister.
"Sunt câteva jaloane restante și vreau să rămânem după ședința de Guvern să discutăm fiecare jalon neîndeplinit", a precizat Ciolacu.
"Trebuie să finalizăm cererea de plată nr. 3 și să o trimitem la Comisie, știm ce nevoie are România de acești bani", a explicat prim-ministrul României.
Ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi, 2 noiembrie, poate fi văzută aici .
Ce schimbări aduce Guvernul pentru asociații și fundații
Guvernul aprobă joi un proiect de lege prin care sunt propuse o serie de soluţii legislative de îmbunătăţire a cadrului legal în materia asociaţiilor şi fundaţiilor- vezi documentul aici .
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Astfel, proiectul de lege vizează modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Potrivit expunerii de motive, proiectul de lege propune, în esenţă: standardizarea cererii de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, al cărei formular va fi aprobat prin ordin al ministrului Justiţiei; evidenţierea posibilităţii transmiterii formularului şi prin mijloace moderne de comunicare (posibilitate reglementată actualmente, de altfel, şi de normele de drept comun în materie procesual-civilă), prin inserarea unei menţiuni exprese în acest sens în cuprinsul textului.
Totodată, conform iniţiativei legislative, calitatea mandatarului desemnat pentru a desfăşura procedura de dobândire a personalităţii juridice nu mai este condiţionată de calitatea de membru asociat în viitoarea entitate, acesta putând fi orice persoană desemnată prin contract de mandat.
Știre în curs de actualizare