VIDEO | Guvernul pregătește noile restricții pentru noaptea de Revelion! Ce vom avea voie să facem
Mai sunt doar câteva săptămâni până când sărbătorile de iarnă și Revelionul vor avea loc, iar membrii Guvernului au început deja să pregătească un nou set de reguli care urmează să intre în vigoare.
Toate măsurile au fost prezentate, marți seara, după ședința CNSU, de secretarul de stat din MAI Raed Arafat. Acesta a precizat că pot să apară anumite modificări în ședința de guvern de miercuri.
CNSU propune Guvernului menținerea măsurilor în vigoare, la care se adaugă următoarele excepții:
– eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor; – creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05,00 -22,00; – eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate; – eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
– permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid; – permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid; – permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
Restricții de Crăciun și pentru noaptea de Revelion
Românii trebuie să știe faptul că restricții vor exista, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă. O veste bună vine din partea guvernanților, care promit reguli mult mai blânde pentru români în perioada mult așteptată.
Primele informații arată că petrecerile de Revelion ar urma să se încheie la ora două dimineața. Totodată, o altă măsură afectează programul de funcționare al tuturor magazinelor din țară, astfel încât acesta să fie unul prelungit. Executivul are în plan ca acestea să fie deschise până la ora 23:00.
În ceea ce privește gradul de ocupare în hoteluri, pensiuni și restaurante, Guvernul ia în calcul o „îmbunătățire” și în acest sens. Patronii de restaurante și cei din HoReca sunt încântați de acest plan, întrucât localurile vor putea fi rezervate în procent de până la 70%.
Este important de precizat faptul că toate măsurile și modificările impuse vor fi aprobate, cel mai probabil, într-o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență care va avea loc săptămâna viitoare.
Ulterior, va urma o Hotărâre de Guvern care ar trebui la rândul său să fie aprobată de către Executiv.
Nu se știe cu certitudine în prezent care va fi programul de funcționare al restaurantelor, al cafenelelor sau al cluburilor, nici intervalul în care vor putea dura petrecerile și nici modul în care se va face accesul în incinta acestora.
Un alt aspect necunoscut până în momentul de față îl reprezintă portul măștii de protecție, măsură despre care nu se știe dacă va rămâne obligatorie în spațiile publice neaglomerate, în localitățile care prezintă o incidență sub 3 la mie.
Un alt semn de întrebare se pune și în cazul slujbelor religioase din interior: rămâne de văzut dacă Executivul va stabili o limită de participanți.
Un alt aspect constă și în ceea ce privește regulile care vor fi stabilite pentru persoanele care au ales să nu se imunizeze. Șeful DSU, Raed Arafat și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, au promis că „nu vor lua măsuri stupide” în perioada sărbătorilor. A fost precizat faptul că românii vor putea să circule în noaptea dintre ani, însă nu a fost specificat dacă în cazul celor nevaccinați vor fi aplicate măsuri suplimentare.
Anunțul făcut de Alexandru Rafila
Recent, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre noul set de reguli, anunțând că în perioada următoare subiectul va fi dezbătut și adoptat.
„Subiectul va fi dezbătut și adoptat în cursul acestei săptămâni, dar nu putem intra în detalii. Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă, rugămintea e să înțeleagă că aceste petreceri în stradă, chiar dacă incidența este mică, utilizarea corectă a măștii în spațiile aglomerate, inclusiv în timpul acestor petreceri, e absolut obligatorie”, a declarat Alexandru Rafila într-o conferință de presă.
Ministrul Sănătății a vorbit și despre desfășurarea evenimentelor exterioare, susținând că nu se poate vorbi de petreceri, riscul fiind unul mare, având în vedere varianta Omicron care a ajuns deja în România.
„Nu recomandăm să existe evenimente cu număr foarte mare de persoane și aglomerații. Nu putem discuta de petreceri. Dar dacă aceste lucruri se vor întâmpla și cadrul legal va permite acest lucru, trebuie desfășurate în condiții de siguranță. Oamenii să se protejeze în continuare, să nu creadă că o incidență scăzută e un elemenmt de nerespetare a unor reguli. Dimpotrivă, înseamnă un element de păstrare a incidenței scăzute și de păstrare a vieții cât mai aproape ne normalitate”, a completat Alexandru Rafila.
VIDEO- Declarațiile făcute de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: