Mai multe decizii importante sunt pe ordinea de zi a ședinței de guvern de miercuri. Este vorba, între altele, de un proiect de lege privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19, precum și de un proiect de OUG pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății .  

Nelu Tătaru, în ședința de guvern: alte 280 paturi ATI

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat la începutul ședinței de Guvern de miercuri că în următoarea perioadă (între 7 și 21 de zile) vor fi operaţionalizate alte 280 de paturi de Terapie Intensivă.

" În ultimele 3 zile am făcut o evaluare la nivel naţional şi în Bucureşti a situaţiei evoluţiei pandemiei şi am căutat suplimentarea paturilor de terapie intensivă la nivel naţional şi în Bucureşti" , a declarat ministrul Sănătății. Nelu Tătaru a mai spus că a introdus în ordinul 555/2020 încă 24 de unităţi medicale, de spitale, în totalitate sau doar cu o parte de ATI.

Citeste si: Rectificarea bugetară, în ședința de guvern de miercuri. 1 miliard de lei în plus la un minister

Prin proiectul de rectificare bugetară, Ministerul Sănătății urmează să primească cel puțin 1 miliard de lei în plus.

De asemenea, de ordonanța de urgență, aflată în primă lectură în ședința de guvern de marți vor mai beneficia la rectificare ministerele Lucrărilor Publice, Agriculturii și programul destinat susținerii întreprinderilor mici și mijlocii.   

„Avem prevăzută o creștere bugetară la Ministerul Sănătății de 1 miliard de lei, necesară pentru a face față creșterii cheltuielilor în lupta anti-covid. De asemenea, vom avea o majorare a cheltuielilor de investiții, la Ministerul Lucrărilor Publice.

Și la Ministerul Agriculturii sunt prevăzute fonduri suplimentare, pentru a finaliza plățile pentru fermieri”, a spus premierul Ludovic Orban.

Citeste si: Țara de lângă România care a decretat stare de urgență până în februarie 2021!

Spriin financiar pentru autoritățile locale

Programul pentru susținerea IMM-urilor va beneficia de 500 de milioane de euro din fonduri europene. De suplimentări de bani de la buget vor beneficia și autoritățile locale, în special cele care nu au avut încasări din cauza epidemiei de Covid- 19.

„Vom aloca sprijn pentru echilibrarea bugetelor locale, dar primarii să nu-și imagineze ca iau banii pe ochi frumoși. În primul rând vom asigura fondurile necesare plății asistenților personali. De asemenea, vom asigura sprijin primăriilor cărora le-au scăzut veniturile, pentru că n-au mai avut aceleași încasări pe timpul pandemiei. Vom mai aloca fonduri și în cazul unor primării care au început proiecte de investiție prin fonduri europene dar nu își ma permit să asigure cofinanțarea”, a mai spus Orban.

Ce proiecte sunt pe agenda ședinței de guvern

I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/LG-1.pdf

II.  PROIECTE DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/OUG-3.pdf

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurile de judecată în apel
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/OUG-4.pdf

III. PROIECTE DE HOTĂRÂRI
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugete locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației și Cercetării, pentru finanțarea în anul 2020 a unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar de stat precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/HG-39.pdf

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind scoaterea unui imobil din inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, cuprins în Anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/HG-40.pdf

3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/HG-41.pdf

4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/HG-42.pdf

5. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru completarea art.5 din Hotărârea Guvernului nr.740/2017 privind acordarea de ajutor financiar organizațiilor de producători și altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor și legumelor Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/HG-43.pdf

6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 332/2019 privind stabilirea componenței, atribuțiilor și responsabilităților Comitetului de masiv și ale Consiliului Național al Muntelui
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/HGANEXA-3.pdf

7. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Programului multianual strategic privind cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară în perioada 2020-2023
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/HG-44.pdf

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național “Drum expres Brăila- Galați”
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/HG-45.pdf

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind acordarea cetățeniei române domnului „Samankou Maksim”
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/HG-46.pdf

10.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea licenței de concesiune nr. 13968/2011 a activității miniere de exploatare a zăcământului de gnais în perimetrul SIBIU – VALEA RECE, județul SIBIU încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială EUROFOR 2011 S.R.L.
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/HG-47.pdf

11.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind eliberări/numiri de prefecți și/sau subprefecți

IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea Planului de acțiune pentru perioada 2020-2025, elaborat în vederea executării hotărârii-pilot Rezmives și alții împotriva României, precum și a hotărârilor pronunțate în grupul de cauze Bragadireanu împotriva României
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/MEMO-5.pdf

2. MEMORANDUM cu tema: Prelungirea mandatului dlui. Alexandru Florescu pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al Conducerii Executive a Băncii Internaționale de Investiții (BII) pentru perioada 01/01/2021-31/12/2025 și transmiterea, în consecință, a votului României către BII
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/MEMO-6.pdf

V. INFORMĂRI
1. INFORMARE privind pregătirii și organizării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020
Proiectul poate fi consultat la adresa:  https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/11/INFO-1.pdf


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si