Aeroportul Otopeni a devenit neîncăpător pentru pasageri. Dacă pandemia a îngenunchiat domeniul aviaţiei, revenirea la traficul normal, dar şi perioada concediilor de vară, au copleşit atât companiile de zbor, cât şi pe cele care oferă servicii la sol.
„Raportat la volumul de zboruri pe care îl avem acum suntem undeva la un minus de 10 la sută. Sunt paliere orare în decursul unei zile când sunt foarte multe aterizări şi decolări într-un interval foarte scurt de timp şi nu ai nici personal suficient, nici echipamente suficiente astfel încât să îi mulţumeşti pe toţi şi să poţi să faci
o debarcare în timp”, a declarat Cătălin Ilie, firmă handling, pentru jurnaliștii de la Observator.
Citeste si: Scumpirile prin viteză. Rata inflației atinge un nou record: 14,5%, în luna mai
Cea mai mare aglomeraţie de pe aeroport este înregistrată la orele dimineții, în intervalul orar 5 şi 8, când ajung pe aeroport chiar şi peste 10 mii de pasageri, cu tot atâtea bagaje de procesat de către firmele de handling.
Cele mai mari probleme se înregistrează la firmele de handling
În primele cinci luni ale acestui an, aeroportul Henri Coandă din Otopeni a fost tranzitat de 4,1 milioane de pasageri. Un volum de trei ori mai mare faţă de 2021 şi apropiat de perioada de dinainte de pandemie. Angajaţii din aviaţie au devenit, însă, prea puţini pentru un număr atât de mare de călători.
Cele mai mari probleme sunt la firmele de handling.
Citeste si: Franța dă asigurări că va furniza Ucrainei armament greu
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
„Ce vedeţi la zona de check-in, agenţii de boarding, cei care fac manipularea bagajelor de la avioane până la benzile de bagaje sunt angajaţii companiilor de handling”, a precizează George Dorobanţu, director general al CNAB, conform sursei citate.
Criza angajaţilor produce haos pe aeroporturi
Pandemia, însă, i-a făcut pe mulţi angajaţi ai acestor firme să se gândească de două ori la stabilitate.
Dacă unii au plecat în străinătate pe bani mai mulţi, alţii au schimbat domeniul.
Cătălin Ilie, firmă handling: S-au reprofilat pe piaţa internă în domenii care nu aveau nicio legătură cu aviaţia, dar erau mai bine plătite şi sigure. Criza angajaţilor din aviaţie are, însă, dimensiuni şi mai mari la nivel european.
„Există un deficit de personal de 30-40 la sută”, mai precizează George Dorobanţu.
Citeste si: Elena Udrea primește azi verdictul privind extrădarea în România
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
„Cotrolori de trafic, agenţi de securitate, de operare la sol, manipulatori de bagaje- pe toate aeroporturile din lume. Din păcate, este un aspect care ne afectează şi pe noi, toate companiile aeriene”, a menționat Zsuzsa Trubek, Corporate Communications Manager Wizz Air.
„Piaţa, în următorii doi, trei ani nu sună deloc bine. Cel puţin din punctul de vedere al forţei de muncă în România.
Pasagerii nu vor beneficia de condiţii optime în aeroport, în sensul că vor avea întârzieri, i-aş ruga să ne înţeleagă pentru că nu este vina noastră, exclusiv. Pur şi simplu, în momentul de faţă, suntem puţin depăşiţi”, a afirmat Cătălin Ilie, firmă handling.
Citeste si: Două persoane au căzut într-un rezervor plin de ciocolată. Ambii pacienți au fost transportați la spital