In articol:
- Ce este ambrozia?
- Simptomele alergiei la ambrozie
- Controlul răspândirii ambroziei
- Legea privind combaterea ambroziei
Ambrozia este recunoscută ca o sursă majoră de polen alergenic, care poate provoca o gamă largă de simptome neplăcute. Printre acestea se numără iritațiile oculare, strănutul, congestia nazală, dar și probleme mai grave precum astmul și alte afecțiuni respiratorii.
Pentru a avea online sau raporta zonele cu ambrozie este disponibil site-ul HartaAmbroziei.ro.
Focarele de ambrozie identificate pe harta ambroziei din București sunt indicate în timp real.
Ce este ambrozia?
Ambrozia, cunoscută științific ca Ambrosia artemisiifolia, este o plantă anuală originară din America de Nord, care s-a răspândit alarmant în multe părți ale lumii, inclusiv în România.
Reacțiile alergice declanșate de polenul de ambrozie pot afecta grav calitatea vieții, cauzând somnolență, scăderea performanței la locul de muncă sau la școală și un disconfort general. În cazurile severe, aceste alergii pot duce la eczeme, crize de astm și, în situații extreme, chiar la șoc anafilactic, o afecțiune care poate pune viața în pericol.
Simptomele alergiei la ambrozie
Alergia la ambrozie este o problemă comună, ce apare atunci când organismul reacționează exagerat la polenul acestei plante. Printre simptomele frecvente se numără:
- Mâncărime la nivelul ochilor, nasului și gâtului
- Strănut repetitiv
- Lacrimare excesivă și congestie nazală
- Ochi roșii și/sau umflati
- Oboseală și dureri de cap
- Dificultăți de respirație șuierătoare
În cazurile severe, alergia la ambrozie poate duce la complicații grave, inclusiv crize de astm, eczeme sau chiar șoc anafilactic.
Persoanele care suferă de alergie la ambrozie trebuie să ia măsuri preventive pentru a evita expunerea la polen. Tratamentul include utilizarea medicamentelor antihistaminice, a corticosteroizilor și, în cazurile mai severe, terapia imunologică. Este esențial ca cei afectați să consulte un medic alergolog pentru a primi un plan de tratament personalizat și pentru a preveni complicațiile grave.
Controlul răspândirii ambroziei
Controlul răspândirii ambroziei este o provocare considerabilă. O singură plantă poate produce până la un miliard de grăunțe de polen într-un sezon și poate supraviețui în sol timp de peste 40 de ani. Cu toate acestea, există metode prin care comunitățile pot lupta împotriva acestei plante invazive. Eradicarea manuală, utilizarea ierbicidelor și educarea publicului sunt strategii esențiale în combaterea acestei probleme.
Citeste si: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie- kfetele.ro
Citește și: 7 lucruri mai puțin cunoscute despre alergia la ambrozie
Legea privind combaterea ambroziei
Legea privind combaterea ambroziei obligă proprietarii de terenuri să distrugă planta în maximum 15 zile de la avertisment
„În scopul distrugerii buruienii ambrosia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreţinere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia”, prevede actul normativ.