Cu toate acestea, deşi este, probabil, suficient de bogat pentru a-şi permite orice, Horia Tecău pare să aibă bucurii cu totul şi cu totul diferite faţă de alte vedete din lumea sportului.
Mai exact, plecat în Franţa la un turneu important, Horia Tecău pare să nu fie deloc interesat de ideea că Parisul este capitala modei, că în această perioadă sunt reduceri semnificative prin magazine şi că s-ar putea ”înţoli” din cap până-n picioare.
Iar din imaginile pe care, discret, dar extrem de încântat le-a postat pe conturile lui de socializare, Horia Tecău a petrecut ore bune prin muzeu, admirând sculpturi impresionante ale clasicilor şi picturi considerate fenomen din galeriile de artă la care parizienii au norocul să aibă acces.
Horia Tecău, în sferturi, la Paris
Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer s-au calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 4.872.105 euro, după o victorie cu 7-6 (5), 5-7, 10-8 în faţa columbienilor Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, favoriţii numărul 4. Tecău şi Rojer au reuşit să se impună după exact două ore de joc, în care au avut şase aşi şi au comis cinci duble greşeli.
Horia Tecău a ocupat locul întâi în clasamentul mondial ATP al jucătorilor de dublu. Este component al lotului naţional de Cupa Davis al României. La Jocurile Olimpice de vară din 2016 a obţinut medialia de argint împreună cu Florin Mergea.