Horoscop 30 iulie 2020. Berbec

Ieşi din casă oriunde vezi cu ochii, pentru că azi sunt favorizate călătoriile prin locuri ce au efecte fantastice asupra psihicului tău. Chiar şi o excursie undeva fără ţintă s-ar potrivi de minune atmosferei acestei zile, de aceea ar fi bine să accepţi orice invitaţie care te-ar putea scoate din casă.

Te vei întoarce acasă cu bateriile reîncărcate, pentru că natura, aerul curat sau atmosfera relaxantă în care petreci cele câteva ore vor avea un rol energizant asupra ta.

Horoscop 30 iulie 2020. Taur

Acasă, totul evoluează foarte bine pentru că reuşeşti să aduni în jurul tău şi pe ceilalţi membri ai familiei pentru un plan comun interesant. Tu eşti capul acestei acţiuni, ceilalţi doar îşi vor aduce contribuţia cu ceea ce pot şi ştiu să facă mai bine, dar îi motivează susţinerea ta, capacitatea ta de a-i stimula şi de a le canaliza energiile într-un sens pozitiv.

Staţi de vorbă şi discutaţi cu aplomb de noile voastre proiecte, dar parcă toţi aşteaptă de la tine o cale. Oferă-le-o pentru că eşti persoana cea mai potrivită în rolul de lider!

Gemeni

Pune mâna pe unelte şi apucă-te de proiectul la care te tot gândeşti de ceva vreme, dar tot amânai momentul să-i dai startul. Acum e acea zi de succes în care vei şti să-ţi valorifici perfect toate cunoştinţele acumulate şi toate planurile făcute.

Depăşeşte faza teoretică a marilor tale planuri, pentru că acum ar fi momentul optim să pui deja în practică tot ce ai scris pe hârtie sau ai creat în detaliu în minte. Mai mult, ai putea avea alături o persoană de încredere pe care te poţi bizui, completându-vă perfect unul pe altul pe toate planurile.

Horoscop 30 iulie 2020. Rac

Stai şi calculezi fiecare bănuţ, pentru că este un moment în care te preocupă cheltuielile administrative.

Nu e vorba de plăţi imense, de sume mari de bani, ci mai degrabă de acele mărunţişuri lunare pe care trebuie să le achiţi, orice ar fi.

Trece-ţi în revistă lista ta de plăţi, pentru că e foarte posibil să fi scăpat din vedere un mic detaliu, dar e exact acela care, dacă l-ai ignora şi de data aceasta, te-ar putea întoarce din drum luna viitoare. Poate e o factură minoră, la urma urmei, dar ce-ar fi s-o găseşti şi să pui în capul listei?

Horoscop 30 iulie 2020
Horoscop 30 iulie 2020

Horoscop 30 iulie 2020. Leu

Familia e totul pentru tine şi i te dedici trup şi suflet, conştient că toţi aşteaptă de la tine enorm. Aveţi acum cu toţii starea potrivită pentru a pune ţara la cale, pentru a vă acorda mai multă atenţie unii altora. Vă adunaţi în jurul bradului cu altă deschidere unii faţă de alţii şi îi priveşti cu drag, cu responsabilitate şi cu un puternic spirit protector!

Citeste si: Horoscop. Cele mai puternice semne zodiacale

Ştii că fericirea lor depinde de tine, tocmai de aceea îţi încarci inima de această minunată emoţie pe care numai astfel de clipe, când sunteţi cu toţii laolaltă, o inspiră. Priveşti la cei dragi şi cu bucurie, dar şi cu un dram de seriozitate, pentru că simţi pe umerii tăi se aşează o nouă speranţă. Multe dorinţe vor fi transmise azi către ceruri şi… tu le poţi împlini!

Fecioară

Eşti decis să pui punct unei stări de lucruri care nu-şi mai are rostul. Poate eşti nevoit să spui adio brusc, fără să mai poţi modifica ceva în ultima clipă, de aceea rămâi cu un sentiment ciudat că poate s-ar mai fi putut face ceva ca să salvezi situaţia.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Pregăteşte-te să o iei într-un sens complet nou şi, pentru că de obicei nu eşti atât de sigur pe deciziile tale, e şi normal să fii confuz şi un pic temător cu privire la ce te aşteaptă de acum încolo. Mergi pe calea aleasă, fără să mai priveşti înapoi, fără regrete şi nostalgii inutile.

Horoscop 30 iulie 2020. Balanţă

Aşteaptă în tihnă ziua potrivită pentru a reporni în forţă o acţiune care, momentan, stă pe loc. Nu întâmplător trebuie să aştepţi, pentru că, înainte de acţiune, e nevoie de puţină reculegere, profită de această zi de relaxare şi de linişte interioară, pentru că starea aceasta îţi va insufla şi soluţiile cele mai potrivite.

Stai şi gândeşte-te în linişte, ascultă sfaturile care ajung la tine pe diverse căi şi sub diverse forme (ştiri, veşti, coincidenţe, replici prinse din zbor) pentru că toate acestea vor crea o imagine de ansamblu în beneficiul tău. Nu tot acum îi vei da startul, deci stai pe loc şi bucură-te de această stare de linişte care te ajută să mai aduni informaţie.

Horoscop 30 iulie 2020. Scorpion

Nu găseşti în tine argumentele necesare pentru a atrage o reuşită pentru care lupţi din răsputeri. Altul se pare că e mult mai puternic decât tine şi te înfrânge mult prea uşor cu o vorbă. Azi faci un compromis, dându-i celuilalt, pe moment, victoria, dar eşti decis să îţi iei revanşa cu prima ocazie.

Citeste si: Horoscop. Trei zodii care provoacă dezastre în urma lor

Acum taci şi înghiţi, suporţi o situaţie care te dezavantajează clar, spui da unor condiţii la care, altădată, ai fi spus cu fermitate nu, dar consideri că orice mare scop necesită pe parcurs sacrificii. Faci azi unul dintre ele, pentru ca mai târziu să primeşti ce ţi se cuvine.

Horoscop 30 iulie 2020
Horoscop 30 iulie 2020

Săgetător

Ascultă-l pe cel care îţi spune că cea mai bună soluţie, în situaţia de faţă, e să pui punct unui plan care nu mai are nimic de oferit. Dacă ţie ţi-e teamă de decizii atât de drastice, lasă-l pe altul să ia decizii în locul tău, pentru că poate fi mai detaşat de toate.

Tu ai trece totul prin prisma emoţiilor, or celălalt vede lucrurile strict raţional, fără implicaţii sentimentale. Ţine cont de sfatul destul de sever pe care ţi-l oferă, chiar dacă nu sună aşa cum ai fi dorit, deoarece pare a fi o idee salvatoare ce te ajută să duci la capăt un plan ce părea complet blocat.

Horoscop 30 iulie 2020. Capricorn

Dacă pleci la drum, la destinaţie te aşteaptă iubirea. Zbori până la cel drag şi călătoria în sine e un motiv de nerăbdare, pentru că nu mai ai stare până la clipa revederii.

Drumul pe care îl faci astăzi are o însemnătate aparte pentru inima ta: pe parcurs ai ocazia să te relaxezi, să închizi orice capitol care te leagă de trecut, te detaşezi de orice şi intri cu inima deschisă în spiritul sărbătorilor. La capăt, te aşteaptă un vis împlinit, un vis de iubire, un vis eliberator, fiind darul cel mai de preţ al perioadei agitate prin care ai trecut. Da, e altceva, simţi că se luminează cerurile şi, odată cu ele, şi inima ta.

Vărsător

Dacă nu te simţi în siguranţă, învaţă să ceri protecţie de la sursele care îţi inspiră ţie încredere deplină. Că e jumătatea ta care te învăluie cu spirit ocrotitor ce emană iubire şi căldură, că sunt îngerii tăi păzitori care sunt alături de tine sau e Iisus spre care îţi îndrepţi azi iubirea, ceea ce primeşti înapoi se numeşte protecţie.

Citeste si: Horoscop. Zodia care are întotdeauna succes în carieră

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Eşti în siguranţă deplină, fii convins de asta, deci nu mai călca pe pământ ca şi cum ar fi o gheaţă subţire. Calcă apăsat, cu încredere, sigur că eşti pe cel mai solid teren, ocrotit din toate punctele de vedere. Nu ai motive de îngrijorare, totul e să ceri şi să primeşti cu bucurie senzaţia de protecţie care se simte în aer!

Horoscop 30 iulie 2020. Peşti

Eşti obosit, deşi ai mai avea multe lucruri de rezolvat şi astăzi. Dacă te apuci totuşi de treabă şi ţi se pare că s-au adunat în calea ta doar obstacole, ar fi bine să nu insişti să mergi mai departe cu orice preţ, pentru că nu va ieşi nimic bine.

Pe lângă faptul că nivelul tău energetic este destul de scăzut, nici nu sunt întrunite toate condiţiile unui succes facil, având de luptat cu tot felul de piedici pe parcurs, încât aproape că nu merită efortul. Dacă poţi amâna pe altădată, ai fi mult mai câştigat, altfel va fi doar risipă de timp şi energie fără rezultate prea bune.

Sursa: acvaria.com

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si