In articol:
Elena Mladin, fostă Toma, a fost condamnată definitiv la doi ani de închisoare pentru trafic de droguri, după ce în 2014 i-a dus nepotului ei sarmale cu droguri în închisoare. În primă instanță, inculpate a primit patru ani de închisoare.
Femeia este dată în urmărire
Femeia a plecat în Australia, acolo unde este stabilită de câțiva ani. Poliția Română a dat-o în urmărire pentru executarea pedepsei.
Stabilită în Australia, femeia a venit în România în 25 mai 2014. Două zile mai târziu, bătrâna a programat o vizită la Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, unde un nepot al său, condamnat în trecut şi pentru trafic de droguri, era închis pentru conducere fără permis.
Citeste si: VIDEO- A murit în mașina cu volanul pe partea dreaptă
”A venit la noi în cameră o persoană, căruia îmi aduc aminte că îi spuneam Men. La câteva zile după ce a venit, m-a rugat să primesc un pachet cu alimente de la familia lui, întrucât el epuizase dreptul la pachet. Am fost de faţă când cadrele penitenciarului au început să controleze pachetul şi la un moment dat s-a închis geamul, nu s-a mai dat pachetul pe moment.
Citeste si: Unul dintre cei mai importanți cardinali de la Vaticat și-a dat demisia! Motivul este uluitor