In articol:
- Cum s-a schimbat vremea în Romania în ultimii 40 ani?
- Luna aceasta s-au înregistrat 22,5 C, la Turnu Măgurele
Potrivit unor date meteorologice de pe o platformă a Institutului Național de Statistică, din 1901 și până în prezent, temperatura medie anuală a crescut în România cu un grad Celsius.
Cum s-a schimbat vremea în Romania în ultimii 40 ani?
Potrivit specialiștilor, pentru aceste schimbări sunt responsabili mai mulți factori. Aceștia sunt defrășările, încălzirea globală, lipsa precipitațiilor.
”Se vede o creştere a temperaturii medii în ultimii ani, ca urmare a unui cumul de factori – defrişările, zonele deşertificate, lipsa precipitaţiilor şi fenomenul încălzirii globale.
Este însă un fenomen ciclic, doar că noi, oamenii, îl grăbim“, potrivit
Cei mai calzi ani, din ultima jumătate de secol, au fost: 2019, 2020, 2015, 2018, 2012, 2007 și 2000. În schimb, cei mai friguroși au fost: 1985, 1980, 1976 și 1993.
În ultimii 40 de ani, maximă absolută a fost de +44,3 grade Celsius și s-a înregistrat la Calafat, în anul 2007, în luna iulie. Valoarea minimă a fost de -38,4 grade Celsius, din iarna lui 1985, din orașul Miercurea Ciuc.
Mulți români resimt schimbările, iarna având temperaturi de primăvară.
Citește și: Vremea se răcește brusc în toată țara! Temperaturi de până la -10°C
-Maxima absolută înregistrată în țară în ultimii 40 de ani a fost +44,3 C la Calafat, în iulie 2007, în timp ce minima a fost de -38,4 C, în iarna lui 1985 la Miercurea Ciuc.
-Crește intensitatea precipitațiilor pe perioade scurte de timp. O atmosferă mai caldă poate să țină o cantitate mai mare de vapori de apă și, când apar condițiile favorabile, această cantitate mare de vapori de apă alimentează ploi mult mai abundente.
Luna aceasta s-au înregistrat 22,5 C, la Turnu Măgurele
Miercuri, 18 ianuarie, s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură atinsă în această lună în România, în toată istoria observațiilor meteorologice: 22,5°C la Turnu Măgurele. De asemenea, s-au stabilit noi recorduri de căldură în mai multe orașe din țară, inclusiv în capitală.
Recordul anterior era de 22,2°C și fusese stabilit la Oravița, pe 7 ianuarie 2001.
Citește și: Prognoza meteo pentru perioada 23 ianuarie-20 februarie 2023. Ce temperaturi se vor înregistra?