Close sidebar
Close sidebar

Iași: Opera Ieșeană va avea un nou sediu. Unde va fi construită clădirea

Proiectul Hotărârii de Guvern privind construirea unui nou sediu pentru Opera Ieșeană a fost introdus în dezbatere publică, conform declarațiilor primarului Mihai Chirica.

Redactia Stirile Kanal D,

Primarul Mihai Chirica prezinta zona in care va fi construita noua cladire a Operei Iesene

[Sursa foto: Facebook]

DISTRIBUIE
acest articol

Primarul liberal al municipiului Iași a salutat inițiativa Ministerului Culturii de a supune acest proiect dezbaterii publice, subliniind importanța acestui demers pentru împlinirea aspirațiilor culturale ale orașului.

„Prin acest proiect, demonstrăm eficacitatea parteneriatului dintre Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean și Ministerul Culturii. Apreciez deschiderea și promptitudinea cu care Guvernul României a răspuns propunerilor noastre", a declarat primarul Mihai Chirica.

Terenul propus pentru construcție are o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați și face parte din proprietatea Consiliului Județean, fiind situat la intersecția bulevardului Carol I (aleea Grigore Ghica Vodă) cu strada Mihai Costăchescu.

„Avantajele acestui amplasament sunt evidente, inclusiv din perspectiva susținerii culturii într-o zonă bogată în istorie și tradiție culturală. Așteptăm cu încredere rezultatele dezbaterilor publice și adoptarea Hotărârii de Guvern, pentru a accesa fondurile necesare construirii noului sediu al Operei", a adăugat primarul.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Proiectul, care a fost lansat în dezbatere publică, urmează să fie supus adoptării în lunile următoare, facilitând astfel accesul la finanțare pentru realizarea acestui obiectiv cultural de importanță majoră pentru orașul Iași.

Fondată în anul 1956, Opera Națională Română din Iași este o instituție de prestigiu în domeniul cultural, subordonată Ministerului Culturii. Bugetul instituției este asigurat atât din veniturile proprii, cât și din subvenții alocate din bugetul de stat.

Activitatea artistică a Operei Naționale Române din Iași este organizată în cadrul stagiunilor, care de obicei se întind pe o perioadă de zece luni. Opera își desfășoară spectacolele în parteneriat cu Teatrul Național Iași, într-o locație deosebită, considerată unul dintre cele mai impresionante teatre din România. Acest teatru, un monument istoric, a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Primul director al Operei a fost muzicianul și profesorul Ioan Goia, care a condus între anii 1956 și 1965.

De-a lungul timpului, instituția a fost condusă de personalități marcante ale scenei muzicale românești: regizorul de operă George Zaharescu (1965-1969), dirijorul Ion Păvălache (1965-1974), regizorul Dimitrie Tăbăcaru (1974-1982), muzicologul și compozitorul Constantin Dediu (1982-1991), iar apoi de dirijorul Corneliu Calistru (1991-2008). Între anii 2008 și 2011, conducerea Operei a fost asigurată de directori interimari.

Începând cu anul 2011 și până în 2021, instituția a fost condusă de regizoarea Beatrice Rancea, cu o scurtă întrerupere între mai 2016 și decembrie 2017, când postul de manager interimar a fost ocupat de Cosmin Marcovici.

Din 4 martie 2021, conducerea Operei a fost preluată de către managerul interimar, prof. univ. dr. Daniel-Florin Șandru.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI