In articol:
Detalii năucitoare despre minorul care se afla la volan și a provocat accidentul din Pantelimon, în care un băiețel a murit și surioara lui a rămas infirmă, continuă să iasă la iveală. Ce făcea acesta în timp ce conducea autoturismul, în momentul tragediei?
Ce făcea în timp ce conducea adolescentul de 16 ani
La sfârșitul lunii iulie, o tragedie avea să schimbe definitiv destinul unei familii. O mamă cu cei doi copii se întorceau din parc, după o zi de joacă, în Pantelimon. Într-un moment nefast, cei mici, un băiețel de nouă ani și surioara lui de șapte ani, au fost striviți între două mașini, de un autoturism condus de un minor de 16 ani. Oribilul accident s-a petrecut sub ochii mamei celor mici.
După tragedia pe care a provocat-o, adolescentul și cel care îl însoțea au fugit de la fața locului.
Investigațiile din anchetă au scos la iveală detalii șocante despre atitudinea șoferului minor în timp ce conducea. Tânărul de doar 16 ani ar fi fost într-un apel video pe telefon, în timp ce inhala gaz ilariant și conducea. După ce a condus autoturismul pe o distanţă de aproximativ 145 de metri, a lovit două mașini parcate și i-a izbit pe cei doi frățiori.
"Astfel, minorul nu deţinea permis de conducere, nu avea abilităţi necesare pentru manevrarea unui autoturism în condiţii de minimă siguranţă pentru pietonii care circulau, în condiţiile în care victimele minore se deplasau prin parcare pe partea stângă, în faţa inculpatului care avea o bună vizibilitate a acestora, nu era atent la drum fiind implicat într-un apel telefonic video, avea o mână ocupată cu un balon din care inhala protoxid de azot (gaz ilariant) şi se afla sub efectele acestuia – stare de euforie, ameţeală şi sedare uşoară. A rezultat, aşadar, că inculpatul minor a fost indiferent faţă de consecinţele manipulării, în condiţiile arătate mai sus, a unui a unui autoturism, acceptând că acţiunile sale pot duce la decesul sau rănirea gravă a uneia sau mai multor persoane, conducând în modul arătat mai sus vehiculul într-o zi de duminică, într-o parcare situată în imediata apropiere intrării în parc, într-o zonă circulată de numeroşi pietoni. Astfel, deşi nu a urmărit producerea rezultatului, constând în uciderea unui minor şi rănirea gravă a altuia, inculpatul a acceptat aceste urmări, acţionând cu intenţie indirectă", au declarat procurorii.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Se pare că procurorii au decis schimabrea încadraturii cazului din Pantelimon, în care un băiețel de nouă ani a fost ucis și surioara lui a rămas fără un picior. Cauzul va fi încadrat infracţiunile de omor, tentativă de omor, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi părăsire a locului accidentului.
"În urma administrării mijloacelor de probă, la data de 29.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului minor, în vârstă de 16 ani, din infracţiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi părăsire a locului accidentului, în infracţiunile de omor, tentativă de omor, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi părăsire a locului accidentului", a anunțat Parchetul.