Ilie Dumitrescu şi-a deschis salon de nunţi în Centrul Vechi. Fostul mare fotbalist deţine de mai mulţi ani un restaurant în centrul istoric al Capitalei, pe locul în care a avut şi o galerie de artă. În
primăvara lui 2019, Ilie a luat decizia să mai adauge patru spaţii la etaj, pentru şedinţe şi conferinţe.
“Dintotdeauna mi-a plăcut să evoluez, mi-a plăcut să muncesc și să nu mă complac într-o zonă de confort. Iar aceste lucruri le-am aplicat și în viața profesională, în proiectele pe care le-am avut de-a lungul anilor”, a explicat Ilie Dumitrescu.
Ilie Dumitrescu şi-a deschis salon de nunţi: "Am reușit să pun pe picioare acest proiect"
“ Hanul cu Tei a evoluat și el, iar după 4 luni de muncă mă pot declara mândru pentru că am reușit să pun pe picioare acest proiect.
Două săli de ședințe, o sală de conferințe și London House (un spațiu pentru coffee-break), acestea sunt noutățile de la Hanul cu Tei și locurile în care sper că viitorii clienți se vor regăsi ca stil și cerințe”, a mai spus Ilie.
Între timp, el a făcut o schimbare de plan, în sensul că unul dintre saloane a fost transformat pentru a organiza nunţi. “Cea mai nouă locație de evenimente din București poate găzdui până la 200 de persoane și este destinată celor ce doresc să organizeze nunți, botezuri, petreceri aniversare, petreceri de sfârșit de an, baluri de absolvire sau evenimente corporate”, se scrie despre salonul de nunţi. În ofertă sunt patru meniuri, de 85 euro de persoană, 75 euro, 65 euro şi 55 euro.