Imagini cutremurătoare cu ucrainenii din buncărele oțelăriei Azovstal: "Ajutaţi-ne! Nu mai e niciun loc unde să se poată trăi. Totul e bombardat!"
Ucrainenii nu au avut parte de liniște și pace nici măcar în prima zi de Paşti. Armata lui Vladimir Putin a continuat bombardamentele în mai multe regiuni ale ţării, inclusiv la Mariupol, unde mii de soldaţi şi civili sunt asediaţi. La Kiev au sosit secretarul de stat şi ministrul apărării din Statele Unite, care s-au întâlnit, noaptea trecută, cu preşedintele Zelenski.
Ucrainenii care au rămas în țară și care nu au reușit să fugă din calea războiului, nu au avut parte de linişte, nici măcar în prima zi de Paște.
Ucrainenii au fost atacați intens chiar și în prima zi de Paște
Mai multe oraşe de pe teritoriul Ucrainei, între care Harkov şi Kremenciuk, au fost ţinta rachetelor ruseşti în prima zi a sărbătorilor pascale. Atacurile rușilor au făcut victime şi au provocat mari pagube materiale.
Trupele lui Putin şi-au intensificat acţiunile ofensive şi la sol, la Harkov şi în Donbas, dar nu au făcut mari progrese. Acolo unde a fost posibil, ucrainenii s-au strâns totuşi în biserici pentru a celebra Învierea Domnului şi pentru a se ruga, înainte de toate, pentru pace.
,,Marea sărbătoare de astăzi ne oferă speranță și credem că lumina va învinge întunericul, binele va învinge răul, viața va învinge moartea", a fost mesajul transmis de președintele ucrainean Volodomir Zelenski în prima zi de Paște.
Din păcate, pentru un moment se pare că pacea rămâne deocamdată doar o dorinţă greu de împlinit. Mai ales acum, când estul Ucrainei este încolţit de trupele invadatorului. A fost reluat atacul şi asupra oţelăriei Azovstal din Mariupol.
Aceasta este bombardată de aviaţie şi artilerie în timp ce agresorii adună forţe pentru un asalt direct. Militarii asediaţi au reuşit să posteze noi imagini ale civililor refugiaţi de două luni, alături de ei, în adăposturile subterane din incinta combinatului.
,,Ajutaţi-ne! Opriţi agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva ţării mele. Ţara mea este pe moarte, oraşul meu este total distrus, nu mai e niciun loc unde să se poată trăi. Totul e bombardat", sun strigătele de disperare ale oameniilor blocați în buncărele de la Azovstal.
Guvernul din Ucraina a propus negocieri chiar în apropierea oţelăriei, pentru evacuarea celor asediaţi în schimbul eliberării unor soldaţi ruşi prizonieri. Kremlinul nu a dat niciun răspuns.
Ruşii pregătesc un referendum la Herson
La Herson, cel mai mare oraş pe care l-au ocupat, soldații lui Putin pregătesc un referendum pentru înfiinţarea unei noi aşa-zise republici independente, asemenea celor din Donbas.
Şi tot la Herson s-ar face pregătiri pentru o ofensivă spre Krivii Rih, oraşul natal al preşedintelui Zelenski.
Apărătorii oraşului au evacuat populaţia din zonele expuse atacului şi afirmă că sunt pregătiţi de luptă. Pentru un moment, în Ucraina, tot armele au ultimul cuvânt.