A fost un capitan, chiar la sfarsitul unuia dintre randuri, care si-a intors capul putin sa se uite la mine si plangea.
30 decembrie 1947- Romania plangea dupa un tanar rege care a facut minuni. Acum, la aproape 70 de ani, aceeasi tara il plange din nou.
A scris pagini din istorie. Cred ca adevaratul doliu national ar trebui tinut la 30 decembrie cand regele a fost obligat sa abdice si ne-am trezit ca ii avem pe comunisti.
Insa pana in acel moment, tanarul Mihai a reusit sa tina in frau doi dintre cei mai cruzi conducatori din istorie si sa scurteze cel mai sangeros razboi.
Am luat pranzul cu Hitler. Nu a fost deloc placut.
Desi Hitler nu avea deloc o parere buna despre tanarul Mihai, nici nu stia ca acesta va fi unul dintre cei care va pune capat tiraniei sale.
L-am sunat si l-am intrebat: "Ce este asta? Nimeni nu-mi spune nimic?" Si a fost atat de obraznic, incat mi-a spus: "Credeam ca vei afla din ziare."
Un razboi cu care nu a fost niciodata de acord si nu a avut in plan sa sustina niciuna dintre parti. Fortat sa stea in umbra de catre Antonescu, regele a fost nevoit sa planuiasca in secret schimbarea acestuia.
Si Antonescu s-a uitat in jur, vad asta de parca s-ar fi intamplat ieri si s-a intors la Sanatescu si a intrebat: "Ce e asta?"
Acela a fost momentul in care istoria lumii avea sa se schimbe, in care tirania lui Hitler avea sa ia sfarsit, insa tara noastra incepea un alt razboi, cel cu URSS, care dorea comunizarea tarii prin intermediul lui Petru Groza.
Foarte clar.
A fost trimis in exil de catre comunisti si a lasat in urma un popor in lacrimi, care nu avea sa il uite...niciodata.
Vlad Nistor, istoric: Ca despre un om demn, ca despre un om care a facut intotdeauna tot ce a considerat ca este mai bine in interesul poporului sau.
Costin Scurtu, istoric/ director Muzeul Militar National- Constanta: Prin disparitia Regelui Mihai, Romania a pierdut un semn identitar, a perdut o parte din istorie prin care noi ne-am regasit din 1990.