Soția dictatorului Nicolae Ceaușescu s-a născut în satul dâmbovițean Petrești, pe 7 ianuarie 1916, în familia Petrescu. După ce termină studiile în satul natal, adică doar primele 4 clase, se mută cu fratele Gheorghe la București, se înscrie în 1942 în Partidul Comunist Român, îl cunoaște pe Nicolae Ceaușescu, cu care se căsătorește în 1945.
”Savanta de renume mondial, chimista, academician, doctor, inginer”, așa cum a prezentat-o propaganda comunistă până în decembrie 1989, provenea dintr-o familie modestă, în urma căreia a mai rămas doar casa părintească, din care Elena a plecat să cucerească lumea.
Amplasată astăzi chiar lângă un depozit de materiale, casa natală a Elenei Ceaușescu aparține unui nepot al soției dictatorului, profesor universitar, care o folosește uneori în weekend, așa cum a povestit primarul localității dâmbovițene.
Casa bătrânească arată decent, nu s-a prăbușit nimic, se vede că este îngrijită, iar grădina din față, întinsă și plină de brazi și de pomi fructiferi, este închisă de o poartă ferecată cu un lacăt gros.
Cea mai mare parte din cei 1000 de locuitori ai satului natal al Elenei Ceaușescu lucrează la Găești, la 10 kilometri distanță de Petrești, localnicii nedorind să-și amintească azi de cea mai cunoscută fiică a obștei.