La parohia Sfântul Ilie din Piteşti, astăzi a avut loc o slujbă săvârșită de un sobor. Printre fețele bisericești s-a aflat şi arhimandritul Caliopie, trimis al Arhiepiscopiei Argeșului şi Muscelului.

Enoriașii s-au călcat în picioare după slujba de Sf. Ilie

Slujba religioasă a decurs normal, fiind prezenți zeci de enoriași care l-au sărbătorit pe Sfântul Ilie, care este ocrotitor al bisericii.

După anunțul fețelor bisericești că la finalul slujbei se vor da icoane și pachete cu alimente, enoriașii au început un adevărat haos. 

Chiar sub razele puternice ale soarelui, oamenii se împing, se îmbrâncesc și mai aveau foarte puțin până să se calce în picioare. Un întreg haos pentru un pachet care conținea de fapt o pâine mică, colivă, o caserolă cu cartofi prăjiți şi un cârnat. 

Nicio forță de ordine nu ar fi fost prezentă pentru a liniști spiritele și pentru a asigura buna funcționare a slujbei de Sfântul Ilie. 

Citește și: Preot acuzat de enoriași că i-au împrumutat sume uriașe, pierdute la aparate. Cum se apără acesta

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În calendarul creștin ortodox,  pe data de 20 iulie, se sărbătorește Sfântul Ilie, una dintre cele mai importante sărbători ale verii. 

Sfântul și marele Profet Ilie, cel întrupat în carne de la Dumnezeu, a primit puterea de a închide și de a deschide cerurile.

Se spune că tatăl lui, în momentul în care avea să vină pe lume, a văzut o mulțime îmbrăcată în alb și i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu. Încă de mic ținea cu strictețe la toate poruncile și cuvintele lui Dumnezeu.

Ce tradiții trebuie respectate în această zi?

În această sărbătoare, oamenii nu trebuie să facă treabă în gospodării, dar nici pe câmp, pentru a fi feriți de grindina și trăsnetele Sfântului Ilie. Cei care se împotrivesc, vor fi loviți de puterea Sa de foc.  

Dacă în această zi va ploua, atunci nu va fi un an secetos, iar oamenii se pot bucura de roadele câmpului, iar dacă în această zi va fi extrem de cald, atunci mânia Sfântului Ilie va lăsa peste ogoarele localnicilor o urmă de foc, iar pământul va fi neroditor.  

Tot în această zi, oamenii trebuie să meargă la biserică pentru a-i cinsti pe cei plecați dintre ei, iar la întoarcere vor mânca din merele sfințite în timpul sărbătorii. Pe lângă mere, în această zi se consumă și nuci, dar și alte roade ale verii, interzise până acum pentru a fi mâncate, mai ales dacă sunt din propria recoltă, pentru a putea fi ferite de primejdie și grindină.  

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și:  Sf. Ilie 2023. Ce nu ai voie să faci pe 20 iulie?

De  Sfântul Ilie, femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la Biserică, aşezându-l la icoane. Tot ele pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. De asemenea, se pot împarți fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate. 

Citește și: VIDEO- Ambulanța pentru monumente, proiectul care salvează clădirile istorice din României


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si