Imaginile durerii la înmormântarea judecătoarei moarte! ȘOC! Mai mulți motocicliști au condus-o pe ultimul drum în lacrimi!
Mihaela Iuliana Șerban a fost înmormânată miercuri de familie și apropiați!
Lacrimi și durere, ieri, la înmormântarea judecătoarei moarte din Constanța! Magistrata Mihaela Iuliana Șerban, cea care și-a pierdut viața în tragicul accident rutier petrecut sâmbătă, 23 martie, a fost condusă pe ultimul drum de cei care au iubit-o cu adevărat rude, prieteni și colegi.
Timp de trei zile, trupul neînsuflețit al judecătoarei, în vârstă de 44 de ani, a fost depus la Capela Casa Albastră din localitate, și acolo, persoanele care au îndrăgit-o și apreciat-o în timpul vieții au venit să îi aducă un ultim omagiu.
Miercuri, la orele prânzului, judecătoarea moartă a fost înmormântă la Cimitirul Palas din Constanța, iar la funeralii au participat și prietenii motocicliști ai femeii, care au însoţit cortegiul funerar. ”A fost o tristețe de nedescris. Toată lumea o plângea, semn că a fost iubită și apreciată”, au spus martori de la fața locului în exclusivitate pentru WOWbiz.ro!
”Mihaela Șerban și-a pierdut viața după ce a fost aruncată de pe motorul pe care și-l achiziționase în urmă cu câteva zile. Culmea face ca, în același loc în care s-a produs tragedia, instersecția străzii Constantin Brătescu, cu strada Mihai Viteazu, sau ”intersecția morții”, cum o numesc apropiații judecătoarei, s-a mai petrecut un accident rutier, cu doar o săptămână în urmă.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Conform datelor adunate de oamenii legii, un triciclu pe care se afla judecătoarea, în vrâstă de 44 de ani, condus de un polițist din cadrul IPJ Constanța, venea pe strada Constantin Brătescu, dinspre B-dul Tomis, iar ajungând la intersecție cu strada Mihai Viteazu nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu un taximetru, dar și cu un al doilea autoturism, Volkswagen.
Se impune precizat, însă, că persoane care au fost martore la accident au afirmat că taxiul a intrat în intersecție dinspre strada Nicolae Brătescu”, au specificat jurnaliștii de la replica.ro, care au și prezentat imagini atunci când judecătoarea moartă în Constanța a fost înmormântată.
Sursă foto Replica.ro