Împușcat accidental cu o armă de vânătoare. Minorul a fost transportat la spital
La data de 12 decembrie s-a sesizat, prin 112, faptul că în pădurea aparţinând de satul Poiana Măgura, comuna Sărmăşag, o persoană a fost rănită prin împuşcare.
Un minor de 14 ani, din comuna Măerişte, a fost împuşcat accidental, la sfârşitul săptămânii trecute, într-o pădure, de un bărbat de 63 de ani.
„Din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit că un vânător autorizat, în vârstă de 65 de ani, din comuna Măerişte, care deţinea autorizaţie de vânătoare pentru ziua în curs, şi-ar fi lăsat o armă de vânătoare, de calibru 16 milimetri, împreună cu muniţia, neasigurate într-o baracă şi a ieşit la plimbare.
Bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar luni asupra acestuia s-a luat măsura controlului judiciar.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic şi vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea unităţii de
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro