În Bilca, copiii prețuiesc tradiția, dar își doresc o școală modernizată
Campania Ştirile Kanal D şi Asociaţia BookLand “Se sună de schimbare!”, un demers menit să vină în întâmpinarea copiilor care învaţă în şcolile rurale româneşti, a ajuns în Bucovina, iar aseară, telespectatorii au putut urmări, în cadrul principalului jurnal informativ, un nou reportaj emoţionant realizat de către echipa Ştirile Kanal D, în comuna Bilca, Suceava, plai cu flori și loc încărcat de speranță, așezare în care copiii învață într-o școală construită pe vremea Regelui Carol I.
Author: Laura Macovei vineri 02 septembrie 2022 , 15:08
Copiii respectă tradiția, își iubesc soala, dar și-ar dori cu toții ca aceasta să fie modernizată. Băncile la care învăță elevii sunt vechi de mai bine de 50 de ani, parchetul pe care calcă este cel original, pus chiar la construirea școlii. Curată, păstrată cu drag, școala are nevoie evidentă de modernizare.
Atât copiii, cât și cadrele didactice din Bilca își doresc o schimbare în bine, prețuind trecutul dar privind în viitor.
Campania inițiată de Kanal D și BookLand România “Se sună de schimbare!” își propune să modernizeze școlile din mediul rural și, multumită oamenilor cu inimă mare, să le ofere copiilor șansa la educație în condiții decente.
Toţi cei care îşi doresc să se alăture campaniei “Se sună de schimbare!” pot contribui la bucuria copiilor în noul an şcolar trimiţând un SMS, cu textul CONSTRUIM, la 8845, şi donând astfel 2 Euro lunar pentru normalitate în educaţie. Numărul este valabil în reţetele Orange România, Vodafone România, Telekom şi Digi Mobil.
Sumele strânse în urma campaniei vor merge către Asociaţia BookLand care le va direcţiona spre şcolile din mediul rural care au nevoie de renovare, reabilitare. Donaţia poate fi oprită trimiţând textul CONSTRUIM STOP, la 8845.