În ce punct au ajuns negocierile dintre Rusia și Ucraina
A mai trecut o zi din războiul sângeros declanșat de Rusia în Ucraina și, de asemenea, o zi din sesiunile de negocieri între cele două părți. Rușii și ucrainenii nu se înțeleg, însă, nici cu privire la stadiul negocierilor, Kievul acuzând Moscova că vrea să provoace tensiuni în mass-media, iar liderul de la Kremlin spunând că Ucraina "trage de timp".
Moscova și Kievul sunt „la jumătatea drumului” în a cădea de acord asupra problemei demilitarizării Ucrainei, iar opiniile lor sunt mai aliniate cu privire la neutralitatea Ucrainei și renunțarea la aderarea la NATO, a declarat vineri negociatorul rus Vladimir Medinski.
Agenția de știri rusă Interfax îl citează pe Medinski spunând că echipele de negociere au discutat despre garanții de securitate în cazul în care Ucraina nu mai încearcă să se alăture alianței militare
occidentale.
Reacția Kievului după declarațiile de la Moscova
Negociatorul-șef de la Kiev, Mikhailo Podoliak a reacționat după mesajul venit de la Moscova și spune că Rusia încearcă să „provoce tensiune în mass-media”, poziția Ucrainei rămânând neschimbată.
Într-un mesaj pe Twitter, consilierul lui Zelenski spune: "Starea negocierii.
Declarațiile părții ruse se referă doar la cererile lor din negociere. Toate declarațiile sunt menite, printre altele, să provoace tensiuni în mass-media. Pozițiile noastre sunt neschimbate. Încetarea focului, retragerea trupelor și garanții puternice de securitate cu formule concrete", a transmis Podoliak.
Negotiation status. The statements of the Russian side are only their requesting positions. All statements are intended, inter alia, to provoke tension in the media.
Our positions are unchanged. Ceasefire, withdrawal of troops & strong security guarantees with concrete formulas.
— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) March 18, 2022
În urmă cu două zile, într-un interviu acordat presei din Polonia, Mihail Podoliak, negociatorul-sef al președintelui Zelenski, a afirmat că Ucraina intenționează să pună capăt războiului cu Federația Rusă prin formarea unei noi coaliții internaționale de securitate.
Cum vede Ucraina noua alianță militară anti-Rusia
Oficialul de la Kiev a explicat că baza coaliției ar fi fundamental diferită față de cea din Memorandumul de la Budapesta, dar ar oferi o condiție specifică în conformitate cu toate regulile dreptului internațional.
Potrivit consilierului Președinției, documentul va descrie mecanismele care ar trebui implementate în cazul în care un atac asupra Ucrainei va avea loc din nou.
"Vrem să ne asigurăm că nu vom rămâne din nou singuri pe câmpul de luptă. Statele garante își vor lua anumite angajamente. În viitor, acest document poate fi elaborat și să sprijine o alianță complet nouă pentru a asigura securitatea în toată Europa", a adăugat Podoliak.
El a refuzat să numească statele care și-au exprimat disponibilitatea de a se alătura coaliției pe măsură ce discuțiile continuă.
Unity of 🇺🇦. This is an incredible story that shocked the world & proved that we are a cool nation. Please, stop the "experts" blabbering about how to wage a war or negotiate properly, while hiding in an unknown place. We know what we’re doing & we‘ll correct all their mistakes.
pic.twitter.com/iRXyI6LEH0
Președintele Vladimir Putin i-a transmis ieri președintelui turc Recep Tayyip Erdogan care sunt cerințele precise ale Rusiei pentru un acord de pace cu Ucraina.
Unul dintre puncte ar fi este acceptarea de către Ucraina că ar trebui să fie neutră și să nu solicite aderarea la NATO. Președintele Volodimir Zelenski a recunoscut deja acest lucru.
Există și alte cerințe de același gen: Ucraina ar trebui să treacă printr-un proces de dezarmare pentru a asigura Rusia că nu este o amenințare pentru ea.
În plus, ar trebui să existe protecție pentru limba rusă în Ucraina, plus alte cerințe pe care Putin vrea să le discute direct cu Zelenski.