În drum spre casă după o noapte în club, lăsați în stația de autobuz sau în piețe. Cursa gratuită de taxi pentru cei care consumă alcool în club, este doar o oportunitate de a obține bani de la stat
Propunerea ca cei care consumă mult alcool în club, în Italia, să beneficieze de o cursă gratuită cu mașina de taxi, pentru a ajunge acasă, se pare că există doar în proiect. Beneficiatorii curselor gratuite au ajuns în stații de autobuz sau în piețe aflate în aproprierea clubului.
Author: Elena Tasca miercuri 09 august 2023 , 18:11
Potrivit proiectului susținut de Ministrul Transporturilor, toți oamenii care consumă mult alcool în cluburile din Italia pot ajunge acasă gratis, cu o mașină de taxi. Cursa va fi plătită de proprietarul clubului unde oamenii au petrecut, iar proprietarii vor fi despăgubiți de stat.
Cursă gratis de taxi pentru cei care consumă mult alcool, la club, în Italia
Proiectul care presupune ca toți cei care au consumat alcool în cluburile din Italia să circule gratis cu o mașină de taxi până acasă este susținut de ministrul Transporturilor, Matteo Salvini.
Aflat în prima etapă de dezvoltare, proiectul presupune ca cei care consumă mult alcool într-o noapte de club, să fie testați de proprietarul clubului, iar dacă acesta consideră că au consumat mai mult decât trebuie, le va plăti cursa de taxi spre casă. Ulterior, banii vor fi înapoiați către proprietarul clubului din bani publici.
Cursa de taxi gratuită, despăgubită de stat, se va realiza pe o rază de 20-30 de km de la locul clubului.
Potrivit președintelui unei cooperative de taxi din Italia, cursele gratuite oferite de proprietarii cluburilor, decontate apoi de către stat, pentru cei care consumă mult alcool, ar fi abandonate la cererea clienților.
"Facem acest lucru deoarece mulți se opresc pentru micul dejun în centru după o petrece în club", ar fi declarat președintele unei cooperative de taxi, potrivit stiridiaspora.ro.
"Ne-am gândit să ducem tinerii în piețe pentru că mulți dintre ei se sprijină pe prietenii care au o casă acolo", a spus, potrivit aceleiași surse, un manager al unui club din Italia.
Proiectul susținut de Ministerul Transporturilor din Italia a stârnit reacții negative în cadrul cetățenilor, care consideră că statul, în loc să diminueze consumul de alcool, îl încurajează.