Dupa o misiune dificila, pompierii au reusit sa coboare puii in siguranta si i-au predat unei asociatii pentru protectia animalelor, care le va oferi atentia si grija de care au nevoie.
Povestea celor patru frati este una foarte trista. Mama lor a fost grav ranita vineri seara cand incerca sa-i protejeze, in timpul unei ploi torentiale, cu grindina. Medicii veterinari au facut tot posibilul sa o salveze.
In ultimele zile, localnicii nu au scapat cuibul din ochi. Cand au aflat insa ca puii au ramas orfani au cerut ajutorul pomperilor.
“A fost una dintre cele mai frumoase misiuni, cu toate ca gradul de dificultate ne-a permis accesul destul de greu la cei patru puisori de barza, dar important este ca am reusit.”, a declarat Alin Vargolici, pompier alpinist.
Puii de barza vor mai ramane cateva zile sub supraveghere la Galati, apoi ajunge la o asociatie din Sibiu, care se ocupa de ingrijirea pasarilor ranite.