In Tinutul Neamţului tradiţiile şi îndeletnicirile autentic ţărăneşti sunt încă vii. Aici veţi putea descoperi viaţa satului, dar si cele mai frumoase colecţii de istorie din Moldova
Ţinutul Neamţului e printre puţinele locuri din ţară în care tradiţiile şi îndeletnicirile autentic ţărăneşti sunt încă vii. Dacă vremea nu vă îmbie la o plimbare pe valea Ozanei, puteţi descoperi viaţa satului de pe vremuri într-una dintre cele mai frumoase colecţii de Istorie şi Etnografie din Moldova. Iar pensiunile din zonă vă îmbie la răsfăţ în centre SPA. George Mihai şi Cosmin Ciobanu vă întreabă: Aţi fost aici? ##VIDEO33882##
Pentru ca suntem aici, in zona asta cu adevarat minunata, asa ca o copaie intre munti, cumva, si vegheati si spiritual cumva de doua dintre cele mai importante manastiri din Moldova, ma gandesc ca trebuie sa ii spunem omului ce sa faca, in momentul in care ajunge aici.
Loredan Iliescu, proprietar pensiune Agapia: „Noi ii recomandam sa viziteze Cetatea Neamtului, casa lui Ion Creanga, manastiri, schituri, muzee… Eu nu cred ca exista in Romania judet- si-am repetat-o si probabil am s-o repet de N ori- areal turistic asa concentrate cum exista-n Neamt.
Un judet extraordinar, un tinut fabulos, frumos, cu foarte multe obiective de vizitat, cu multe lucruri de facut, dar poate prea putin promovat.
„ Zona Neamtului a fost renumita pentru mestesugul cojocaritului, si vedeti aici cateva exemplare extrem de interesante, piese de imbracaminte care pot fi apreciate dincolo de vechimea lor, mai ales prin maiestria cu care au fost impodobite, daca este sa ne gandim ca pe fiecare astfel de bundita sau pieptaras sunt aceste frumoase motive decorative, realizate probabil prin mii sau zeci de mii de cusaturi”, epxlica Vasile Diaconu, muzeograf.
Erau confectionate din material absolut naturale, din canepa, din in, din lana. Mai rar si in timpuri mai apropiate de prezent, sa spunem asa, s-a folosit matasea si bumbacul.
Vorbim despre un vas de ceramica, invelit intr-o plasa metalica. Era o modalitate relative frecvent intalnita in trecut, de a prelungi viata obiecteor casnice sau a obiectelor de uz casnic. Lucrul acesta se aplica nu doar in cazul recipientelor de lut, cum e cazul celui pe care il vedeti aici, ci si in cazul recipientelor de lemn, lucru foarte bine observat pe acel
lighean expus pe masa noastra. Erau aspecte care tineau, pana la urma, tot de latura practica a celor din trecut.
„Se ingrijeau, uite, daca e sa vorbim despre tiparnita asta in care oamenii puneau branza pentru a-i imprima poate un motiv religios… Una destul de veche. Este un tipar pentru cas, este din anul 1812, si asa cum aminteam si mai devreme, dincolo de latura practica, ei au incercat sa sublinieze si partea estetica”, mai explica muzeograful.
Iata ca, tot pe lemn, oamenii aveau sa-si picteze, vorbeam si de latura artistica mai devreme, ceea ce astazi obisnuim sa scrie, nu, pe o foaie de hartie.
Da. Niste pomelnice. Este vorba de asa-numitele pomelnice, pictate pe lemn, sunt piese destul de rare, as tine sa precizez faptul acesta. Noi avem aici cateva exemplare de la sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX.
O sapa de lemn, cunoscuta noua mai degraba din expresia folosita in uz curent, ca "am ajuns la sapa de lemn" dar aceasta expresie, din pacate, are la baza niste realitati istorice, in sensul ca intercut existau intr-adevar oameni care aveau dificultati economice majore, astfel incat nu-si permiteau sa achizitioneze unelte agricole foarte productive.
Marturiile culturii Cucuteni, relativ bine cunoscute publicului larg. Aceasta cultura s-a remarcat in special prin ceramica pictata intr-o maniera extrem de realista si cu o ornamentatie foarte bogata.
In zona Neamtului, la Lunca, in aceasta localitate, a fost investigat cel mai vechi izvor de apa sarata din intreaga Eurropa. Datarile care s-au facut acolo, de inalta precizie, au demonstrate faptul ca inca de acum 8 milenii, comunitatile umane s-au stabilit langa acest izvor de apa sarata si l-au exploatat.
Cladirea, ea insasi un monument de arhitectura si care are o poveste foarte interesanta. A fost aici Scoala Domneasca. Da, a fost prima scoala publica din Targu Neamt, s-a numit Scoala Domneasca pentru ca ea a fost construita la initiative unui domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, pe la jumatatea secolului XIX, pe la 1850.
In anul scolar 1853-1854, Ion Creanga a invatat in aceasta scoala. De pe bancile acestei institutii au mai plecat si o serie de alte viitoare personalitati ale culturii romanesti. M-as referi aici la unul dintre patriarhii Bisericii Ortodoxe Romane, Nicodim Munteanu, care a fost elevul acestei scoli. Filozoful Vasile Conta a invatat si el in aceasta institutie scolara, sau un personaj binecunoscut din opera lui Sadoveanu(…) Domnul Trandafir, pe numele lui adevarat, Mihail Busuioc.
Oare clopotul de acolo, de sus, sa fie ramas chiar din vremurile acelea? Clopotul este din epoca, inca mai este functional, numai ca nu mai indeplineste rolul de sonerie, asa cum se intampla in trecut. S-a sunat de sfarsit, sa spun asa, de sfarsit al materialului, dar voi sunteti cu totii asteptati aici, sa descoperiti Tinutul Neamtului, cu toate frumusetile sale. Muzeul e doar una dintre ele.
Loredan Iliescu, proprietar pensiune Agapia spune ca weekendurile sunt pline: „Acum, cand e liber omul, in weekend, vine. Si acum pensiunea este plina, aproape plina, a ramas o camera libera.(...) Un plus pentru voi il reprezinta cu siguranta piscina inchisa, incalzita… Vremea asta ne ajuta foarte mult. Pentru ca nu are ce sa faca omul afara, ca-i frig si sta, se balaceste".
„Acum e sezonul oilor. Un tulburel, un must si-o pastrama. Din toate cat se poate, cate un pic. Prindeti oferta asta pana nu da repede zapada si trecem la purcel. Va asteptam cu drag! Noi suntem aici si n-avem ce face, o sa murim pe baricade, aici! Doamne-ajuta! Multumesc! Doamne-ajuta!”
