Înălţarea Domnului 2022: Ultima zi în care creștinii pot mânca ouă roșii. Obiceiuri de Ispas
Înălțarea Domnului este prăznuită în fiecare an, la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptamâna a VI-a, după Paști. Iată ce obiceiuri și tradiții sunt legate de această mare sărbătoare!
Înălţarea Domnului 2022. În tradiția creștină există câteva tradiții și superstiții, care se leagă și de sărbătoarea Înălţării Domnului și care au ajuns să se transmită din generație în generație.
Înălțarea Domnului 2022. Ultima zi în care creștinii pot mânca ouă roșii. Tradiții și superstiții
În ziua de Înălțare, creștinii aduc la biserică ouă roșii, pască, dar și alte bucate care se împart în numele celor adormiți.
De la Înălțărea Domnului și până la Rusalii, oamenii se vor saluta cu „Hristos S-a Înălțat”, respectiv „Adevărat S-a Înălțat”.
Mai mult, la sate se obișnuiește ca de Înălțarea Domnului, sătenii să poarte la brâu, frunze de nuc și de leuștean, pentru că așa a avut și Isus Hristos când S-a înălțat la ceruri, potrivit tradiții-superstitii.ro.
Se crede că oamenii care mor în preajma Înălțării Domnului vor ajunge direct în Rai.
Conform unei legende, la Nașterea lui Iisus, cai au făcut gălăgie nechezând, ar Fecioara Maria i-a blestemat să nu se mai sature decât în ziua Înălțării. De aceea Înălțarea Domnului mai este cunoscută și sub denumirea de Paștele Cailor.
Tot la sate, în ziua de Înălțare, oamenii împodobesc casele cu crenguțe de paltin, iar vitele sunt bătute cu frunze de leuștean pentru a fi sănătoase tot restul anului.
Înălţarea Domnului, ouăle se vopsesc chiar în ziua sărbătorii, apoi se duc la biserică ca să fie sfinţite de preot şi se împart celor nevoiași.
Însă, pe lângă ouăle roşii, creştinii mai obişnuiesc să împartă şi pască, cozonac şi pâine proapătă. Tradiţia spune că de la Paşti până la Înălţarea Domnului, sufletele morţilor ajung în Rai pentru că Cerurile sunt deschise.
Ce semnifică sărbătoarea Înălțării Domnului?
Înălţarea Domnului este sărbătorită în acest an, pe 2 iunie. De asemenea, sărbătoarea Înălțării Domnului mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas.
Înălțarea Domnului este ziua în care Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, în timp ce îi binecuvânta pe ucenicii săi și s-a așezat de-a dreapta Tatălui. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante de peste an, iar în calendarul creștin ortodox este însemnată cu cruce roșie.
În aceasta zi se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paști. În această zi, creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!”.
Însă, ÎPS Bartolomeu Anania afirma că românii folosesc acest salut fie din neștiință, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserică.
El spunea că noi sărbătorim Paștile cu aserțiunea „Hristos a înviat!”, la care ni se răspunde cu confirmarea „Adevărat a înviat!”, pentru că Învierea nu a avut martori, ea a fost receptată cu îndoieli și necredință. Însă Înălțarea Domnului a avut martori, ea a fost o despărțire izvorâtoare de lumină, deoarece ucenicii s-au întors în Ierusalim „cu bucurie mare”. Din acest motiv în cărțile de slujbă nu există o salutare similară cu aceea de la Sfintele Paști, potrivit crestinortodox.ro.
În această zi de sărbătoare, după Sfânta Liturghie, sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora din țară și din străinătate.
Astfel, la ora prânzului, în această zi de sărbătoare națională, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România sunt trase în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară, potrivit orthodoxwiki.org.