Veste proastă pentru români. De la 1 ianuarie guvernanţii introduc o nouă taxă ce ar urma să intre în vigoare în perioada 1 ianuarie- 31 martie 2019.

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu a declarat că proprietarii de autoturisme vor plăti o contribuţie de anul viitor, însă, cuantumul acesteia nu este stabilit. „Nu este vorba despre o taxă de poluare sau timbru de mediu sau o altă denumire care să includă cuvântul taxă.

În schimb am susţinut şi voi susţine în continuare că poluatorul plăteşte şi nu numai în cazul emisiilor de CO2, dar şi în cazul deşeurilor şi în celelalte cazuri. Cel care poluează trebuie să plătească. Am specificat săptămâna trecută că, în interiorul grupului de lucru, din care fac parte specialişti ai Ministerului Mediului, ai Administraţiei Fondului de Mediu, ai RAR-ului, Ministerului Transporturilor, Ministerul Finanţelor şi Ministerului Justiţiei, au încercat să găsească o formă finală, bineînţeles consultând şi cei doi producători de autovehicule din România şi, nu în ultimul rând, cei care, în decursul anilor, au reuşit să ne îndrume fiind specialişti în domeniu şi care, la ora actuală, au diverse firme de consultanţă, astfel încât să nu găsim o formă a unei eventuale contribuţii pe care cetăţeanul ar trebui să o plătească atunci când emisiile de CO2 ar fi depăşite (...)”, a susţinut Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Ministrul Mediului a anunţat va exista o perioadă pentru acomodare, pentru informare şi pentru a da posibilitatea cetăţenilor „să poată, într-un timp mai scurt sau mai lung, să ia o decizie cu propriul autovehicul care este mai vechi de 10 ani, care poluează şi, în felul acesta să le dăm posibilitate să achiziţioneze un autovehicul nepoluant şi să apeleze la proiectele Ministerului Mediului, Guvernul României

PSD- ALDE, prin Administraţia Fondului de Mediu le implementează”, a susţinut Graţiela Gavrilescu. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si