In articol:
- Zeci de incendii de vegetație în Mehedinți
- Au ars patru case
- Circulație aproape blocată în Drobeta- Turnu Severin
Miercuri, 8 septembrie 2021, mai multe zone au fost pârjolite, iar pompierii din cinci judeţe au luptat mai bine de 6 ore pentru a ţine flăcările departe de gospodăriile oamenilor.
Mai multe incendii de vegetaţie au izbucnit ieri după-amiază în preajma câtorva localităţi din judeţul Mehedinţi, iar flăcările uriaşe au înghiţit peste 350 de hectare de teren şi au ajuns până la marginea pădurii. Pompierii au avut cea mai grea misiune între localităţile Halânga şi Hinova.
Citeste si: Cel puțin 10 pacienți COVID-19 au murit într-un incendiu, în Macedonia de Nord
Zeci de incendii de vegetație în Mehedinți
”Pe fondul lipsei de precipitaţii şi în condiţii de vânt, flăcările s-au propagat rapid, afectând trei anexe gospodăreşti şi patru case dezafectate.”,
Astfel, autoritățile susțin că incendiile s-au produs, cel mai probabil, din cauza secetei. De la începutul lunii august și până in prezent, în judeţul Mehedinţi au avut loc mai multe incendii de vegetaţie uscată. În unele cazuri, flăcările au distrus inclusiv case și autoturisme.
Au ars patru case
Autoritățile din zonă susțin că aceasta este cea mai mare acțiune de stingere a incendiilor din acest an în județul Mehedinti.
Citeste si: VIDEO| Incendiu devastator la Mamaia, mai multe terase în flăcări
Doar pe centura care ocolește municipiul Drobeta-Turnu Severin au ars 260 de hectare de vegetație, flăcările și fumul dens îngreunând circulația rutieră pe acest drum. Lupta cu flăcările a fost extrem de dificilă pentru că imediat ce un focar era lichidat, în altă zonă izbucnea altul, din cauza vântului.
Circulație aproape blocată în Drobeta- Turnu Severin
Din nefericire, focul a ajuns până în zona centurii ocolitoare a muncipiului Drobeta-Turnu Severin. Din cauza fumului dens, circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate și a fost aproape blocată.