Incendiu devastator la Baia Mare. Zeci de copii în pericol
Un incendiu devastator a avut loc la Baia Mare. Clădirea cuprinsă de flăcări a fost Casa de Cultură, în care se aflau zeci de copii.
Incendiul a avut loc marți la Casa de Cultură. 40 de persoane au fost evacuate, iar 34 de copii şi şase adulţi au ieşit de urgență din clădire, pentru ca viaţa lor să nu fie pusă în pericol.
Autoritățile au ajuns la fața locului cu mai multe echipaje de salvare. Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Maramureș, au intervenit cinci echipaje, două ambulanţe şi un EPA SMURD.
Flăcările au cuprins imediat zona, iar în urma incendiului au ars mai multe panouri publicitare.
Citeste si: VIDEO| Alexandra a salvat patru vieți, după moarte
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„S-a intervenit cu cinci echipaje, un EPA SMURD şi două ambulanţe. Din primele informaţii, pe care le avem este vorba despre câteva panouri publicitare care s-au aprins. Facem precizarea că 34 de copii şi 6 adulţi s-au autoevacuat. Părinţii îşi aşteptau copiii afară, lângă clădire şi au văzut fumul, care ieşea din faţa intrării principale. Aceştia i-au anunţat şi i-au scos din clădire pe toţi.”, a declarat Oana Gonczi-Alexa, purtător de cuvânt ISU Maramureș.
Polițiștii nu au stabilit încă cauza exactă a izbucnirii focului, însă incendiul a fost stins cu succes.
Citeste si: Horoscop zilnic 19 februarie 2020: O zodie are parte de incercari GRELE!
„Între panourile publicitare, de pe faţadă şi perete, era un cablu electric defect care alimenta un consumator din clădire. Deocamdată atât vă putem spune cu privire la cauzele care au dus la producerea incendiului.”, a mai spus Oana Gonczi-Alexa, purtator de cuvant ISU Maramures, potrivit ziarmm.
Citeste si: Statul oferă bani elevilor. 200 de euro pentru fiecare copil în parte