Incendiu cumplit într-un bloc din Capitală. Locatarii au fost evacuați cu autoscara pompierilor
Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, într-un apartament situat la etajul 3, pe Bulevardul Gara Obor.
Duminică, un incendiu puternic a izbucnit într-un apartament situat la etajul 3, pe Bulevardul Gara Obor din Sectorul 2 al Bucureștiului. Locatarii au fost evacuați cu autoscara pompierilor, prin exteriorul clădirii, din cauza fumului dens.
În acest caz, pompierii din cadrul ISU București au intervenit pentru stingerea incendiului de la apartamentul 3, potrivit Antena3.ro .
De asemenea, trei persoane au fost asistate medical de ambulanțele SMURD.
Incendiul s-a produs la nici 24 de ore de la un alt incendiu care a izbucnit în București, într-un bloc cu opt etaje, de pe bulevardul 1 Decemebrie 1918. În urma acestuia, doi oameni au murit, iar alți 9 au fost răniți.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Atunci când au sosit echipajele de salvare, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și cu degajări de fum, în interiorul apartamentului, cu extindere la fața clădirii.
Mai mult decât atât, fumul s-a degajat pe casa scării și a pătruns în apartamentele locatarilor de la etajele superioare. S-a procedat în acest caz la evacuarea unor locatari prin exteriorul clădirii, folosind autoscara.
Casa scării a fost afectată de fum și de temperatura ridicată.
Sâmbătă, un incendiu a izbucnit într-o încăpere aflată în incinta sediului Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Piteşti, potrivit Realitatea.net .
Iată ce au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş:
Citește și: Incendiu de proporții la Direcţia Sanitar Veterinară Argeș. De la ce ar fi izbucnit, de fapt, focul
"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi, la etajul unu al clădirii. Nu sunt persoane surprinse în interior, nu sunt victime.(...) Pompierii au acţionat şi pentru degajarea fumului dens din încăpere", au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Potrivit aceleiaşi surse, în urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN nu s-au înregistrat valori mai mari decât cele normale.
"Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, de la o unitate interioară a unui aparat de aer condiţionat", au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, potrivit Agerpres.