Close sidebar
Close sidebar

Incendiu de proporții în Baia Mare. O clădire emblematică a ars din temelii

Este vorba despre cabana Usturoiul, o clădire emblematică a municipiului Baia Mare, care a fost mistuită de flăcări, aseară. Zeci de pompieri s-au luptat cu focul mai bine de trei ore, dar nu au mai reușit să salveze nimic.

Diana Bostan,

Cabana Usturoiul a fost arsă din temelii.

[Sursa foto: istockphoto]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Construcția dezafectată era asigurată și din fericire în urma incendiului nu au fost înregistrate victime.

Cabana ustoriul a ars din temelii, seara trecută

Construită în anii '60, clădirea a fost o emblemă a oraşului, mai ales în perioada comunistă. Localnicii spun că a fost un cuibușor perfect de nebunii pentru ștabii de la centru.

Situată pe Valea Usturoiului, o zonă greu accesibilă mai ales în sezonul rece, construcția, aflată de câțiva ani în paragină, ar fi fost ocupată acum de oamenii fără adăpost, dar și de tinerii care consumau substanțe interzise.

''Cred că în decursul zilei de astăzi tot urcă copii din ăştia care se droghează.

Şi în vară i-am alungat pe câţiva de aici. Probabil or fi făcut foc în pod şi de la ziuă s-a extins.''

Citeste si: Cod galben de PLOI torențiale, descărcări electrice și GRINDINĂ! Care sunt județele afectate?- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: O cisternă plină cu motorină s-a răsturnat pe șoseaua de centură a Ploieștiului. Există risc de explozie ridicat din cauza scurgerilor de combustibil

Pompierii nu au aflat încă ce a provocat incendiul

La fața locului au ajuns 28 de pompieri, un echipaj de descarcerare, dar și polițiști. Din fericire nimeni nu a fost rănit.

  În momentul sosirii la locul intervenţiei incendiul se manifesta generalizat. Nu era pericol de extindere.”, a declarat Oana Gonczi, purtător de cuvânt ISU Maramureș.

Cauza incendiului va fi stabilită în urma unei anchete. Cabana este în proprietatea unei bănci, după ce un om de afaceri din Baia Mare a pierdut construcția, fiind executat silit. Denumirea clădirii vine de la usturoiul sălbatic, leurda, care se întinde, și azi, de la restaurant spre munte.

Citeste si: Incendiu de proporții la imprimeria Băncii Franței. Mai multe persoane, dar și doi pompieri au fost rănite

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI