VIDEO | Incendiu la Spitalul suport Covid Movila din Ploieşti: doi pacienți au murit și alți 18 au fost evacuați
Un incendiu puternic a izbucnit, joi dimineața, la parterul spitalului din Ploiești. Doi pacienți au murit, alți 18 au fost evacuați și 15 transferați în clădirea principală a Spitalului Județean. Trei pacienți au refuzat transferul. Șeful DSU, Raed Arafat a anunțat că o infirmieră are arsuri pe 40% din corp și va fi transportată la Spitalul Floreasca. Managerul spitalului, Bogdan Nica, afirmă că secţia era renovată, instalaţia electrică verificată, erau detectoare de oxigen.
Un pacient și-a scos masca de oxigen, iar în acel moment infirmiera grav rănită a tras de patul acestuia pentru a pune în priză un alt aparat. Atunci s-a produs și scânteia. Halatul infirmierei a luat foc, iar colegele sale au intervenit cu extinctoare pentru a încerca să stingă flacăra.
Loredana Salomia, reporter Știrile Kanal D
Potrivit primelor informații, incendiul care a pornit la Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Ploiești s-ar fi produs fără flacără și cu degajare de fum pe o suprafață de 20 mp.
„Din primele informații 2 sunt decedați. La ora 04.36 a fost pus în aplicarea Planului Roşu Judeţean. 20 de copii au fost evacuaţi. La faţa locului au fost mobilizate 6 autospeciale de lucru cu apă şi spuma, 1 de descarcerare şi 20 ambulante SMURD şi SAJ cu 57 de pompieri militari”, a declarat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Secţia de boli infecţioase a SJU Ploieşti, cunoscută localnicilor sub denumirea „Spitalul Movila”, funcţionează într-un loc separat de corpul principal de clădire al spitalului.
Autoritățile au anunțat că au început transferul pacienților către sediul principal al Spitalului Judeţean. Cei doi pacienți care au decedat în urma incendiului sunt doi bărbați cu vârste de 74 și 75 de ani care au fost găsiți carbonizați. Trei bolnavi au refuzat transferul la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean Ploieşti.
Managerul serviciului de ambulanţă Prahova, Mădălin Ipatie, a anunțat că o infirmieră de 53 de ani a suferit arsuri și este transportată la Spitalul Floreasca din București. Femeia a încercat să intervină când incendiul a pornit. Potrivit fiicei sale, infirmiera ar avea arsuri de gradul unu și doi. Există informaţii conform cărora halatul femeii a luat foc în momentul izbucnirii incendiului.
„Secţia era nouă- este secţia renovată, de pediatrie - instalaţia electrică nouă şi verificată, iar rampele de oxigen sunt montate anul trecut, înainte de valul trei. Personalul instruit, ca dovadă a intervenit imediat dar, într-o fracţiune de secundă, Dumnezeu ştie.. s-a mişcat patul, s-a frecat de ceva şi o scânteie de oxigen.
Erau şi detectoare de oxigen, erau absolut toate cele necesare. Dar probabil bolnavul şi-a smuls masca şi oxigenul s-a dus în aer. Dar asta o să o determine specialiştii, cauza incendiului”, a afirmat managerul SJU Ploieşti, Bogdan Nica.
Acesta a mai adăugat că mai multe spitale s-au oferit să primească pacienți însă SJU Ploieşti are capacitatea de a primit aceşti pacienţi.
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că în salonul în care a izbucnit focul incendiul erau doar cei doi bărbați care au decedat.
Managerul spitalului a spus că nu are informații despre starea pacienților transferați, dar speră ca aceștia să nu fi fost afectați, nici măcar minor.
Raed Arafat, prezent la locul incendiului
Șeful DSU, Raed Arafat a declarat că infirmiera are arsuri pe 40% din suprafața corpului.
„Era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate, femeia respectivă este cu arsuri de 40%. Urmează să fie mutată la Bucureşti, la spitalul Floreasca”, a declarat Raed Arafat.
Șeful DSU a afirmat că bolnavii transferați „sunt în condiţiile în care erau înainte”, cauzate de boala COVID.
Șeful DSU susține că echipele de intervenție au ajuns la spital în 10 minute, iar incediul a fost lichidat în 3 minute. Acesta a mai adăugat că a observat că extinctoarele din zona afectată au fost folosite, fapt care arată că infirmiera ar fi putut să încerce să le folosească.
Șapte ambulanțe au fost trimise de la București la Ploiești pentru victime multiple, în ideea că întreg spaţiul ar fi trebuit evacuat.
Celelalte zone ale secției nu vor fi evacuate, deoarece nu au fost afectate.
„Există o singură problemă, cu încălzirea, dar vor lucra acum instalatorii pentru a rezolva problema şi a reda drumul încălzirii”, a adăugat Raed Arafat.
„Din primele informaţii în această secţie se aflau internaţi 20 de pacienţi. Sunt 2 victime şi 16 persoane care sunt evacuate şi transferate către Spitalul Judeţean Ploieşti (15 pacienţi şi un cadru medical). Este şi o victimă care este transferată la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi care are arsuri pe o suprafaţă de sub 50% din suprafaţa corporală, conform primelor evaluări. Ceilalţi pacienţi sunt stabili şi vor fi evaluaţi în UPU a Spitalului Judeţean Ploieşti. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila ţine legatura cu Raed Arafat, şeful DSU”, au transmis reprezntanții Ministerului, citează News.ro .