Incendiu major la Ploiești într-o hală cu deșeuri petroliere. A fost emis mesaj RO-Alert după degajările masive de fum
Un incendiu a izbucnit, vineri dimineață, în zona de sud a Municipiului Ploiești, într-un depozit cu bazine petroliere. Fumul se vede de la o distanță de câțiva km, iar autoritățile au emis un mesaj de tip RO-Alert.
Incendiu major la Ploiești. A fost un pericol de explozie la Ploiești, unde a izbucnit un incendiu de proporții într-un depozit cu reziduuri petroliere.
Incendiu Ploiești- UPDATE 13.00 Pompierii au reușit să stingă incendiul izbucnit la un rezervor în care se aflau reziduri petroliere.
Potrivit cercetărilor făcute de pompieri după stingerea focului, incendiul a izbucnit „cel mai probabil, ca urmare a efectului termic al metalului topit (se executau lucrări de tăiere metale) în contact cu reziduurile petroliere aflate în interior.”
Incendiu Ploiești- UPDATE 11.30. Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran, suprafaţa exterioară a rezervorului fiind de aproximativ 100 mp, au transmis reprezentanţii ISU, care au precizat că nu se cunoaşte încă adâncimea rezervorului.
Fumul se vede de la o distanță de câțiva km, iar autoritățile au emis un mesaj de tip RO-Alert, informează presa locală.
Incendiu major la Ploiești. Ard reziiduri petroliere!
ISU Prahova a anunțat că va emite un mesaj RO ALERT pentru populația din zona de sud a Ploieștiului din cauza fumului.
Din primele informații, incendiul a izbucnit într-o hală din cartierul Nuci, în apropierea căii ferate, potrivit Observatorul prahovean.
Mesajul RO-Alert al ISU Prahova
Incendiul cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere, potrivit News.ro.
Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase libere căile de acces pentru forţele de intervenţie.
Potrivit ISU Prahova, ard reziduuri petroliere. Până la ora transmiterii acestei ştiri nu au fost raportate victime.
Populaţia aflată în zonă a primit mesaj RO-ALERT cu privire la degajările masive de fum.