Incendiul de la Matei Balș. A murit încă un pacient, al zecelea după tragedie
UPDATE: Bilanţul în urma incendiului de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş a ajuns la zece victime.
UPDATE: Un bărbat de 80 de ani, cu o formă severă de COVID-19, care se afla în pavilionul de la Institutul "Matei Balş" unde a izbucnit incendiul şi care fusese apoi transferat la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti a murit. El avea multiple comorbidităţi şi era internat la Terapie Intensivă, intubat. Este al zecelea pacient din pavilionul afectat de incendiu care îşi pierde viaţa.
"Este vorba despre un pacient în vârstă de 80 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Pacientul a fost diagnosticat cu o forma severă SARS Cov-2, prezenta multiple comorbidităţi şi se afla internat în secţia de Terapie Intensivă a unităţii medicale, intubat", a arătat Ministerul Sănătăţii.
Știre inițială: Ministerul Sănătății a fost anunțat, în această dimineață, despre un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului de vineri, 29 ianuarie a.c.
A murit încă o pacientă în vârstă de 70 de ani, transferată după incendiul de la Matei Balș la Spitalul de Urgență „prof. dr Dimitrie Gerota”.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Aceasta era internată în secția de Terapie Intensivă. Pacienta se afla în stare gravă, fiind intubată, prezenta comorbidități și era diagnosticată cu COVID-19.
În aceast caz, ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului.
Surse din anchetă mai spun că, dintre victimele găsite carbonizate, una a fost găsită pe holul principal al pavilionului, una între paturi, una pe balcon şi o alta în grupul sanitar al salonului. Este vorba despre persoane care aveau în jur de 60 de ani.
Alți 48 de pacienți au fost transferați de la Institutul „Matei Balș” la alte spitale din Capitală, încă primesc îngrijiri medicale și sunt sub supraveghere. Dintre ei, 4 se luptă să supraviețuiască.
Citeste si: Noi detalii de la Matei Balș. Medicul care era de gardă în dimineaţa producerii incendiului, audiat