"Legea dublului-standard a fost aprobată în Parlamentul European şi urmează, în luna septembrie, să fie publicată în Monitorul European şi abia de acolo începând putem să spunem că avem cadrul legal efectiv pentru a pune în aplicare dublul-standard. Practic va urma o perioadă în care noi, ca şi iniţiatori ai acestei legi, va trebui să transpunem în legislaţia naţională tot ceea ce înseamnă dublul-standard pentru că dublul-standard este un proces mai amplu.
Trebuie făcut în conlucrare cu entităţile competente din ţările respective în care noi vom studia aceste produse. Într-adevăr, noi ca şi autoritate ne-am pregătit cumva în avans şi am căutat să găsim câteva aspecte pe care noi să le deschidem ca discuţie în momentul ăn care el va putea fi aplicat efectiv conform transpunerii în legislaţia naţională şi bineînţeles că vom extinde atât aspura detergenţilor, pentru că avem reclamaţii în acest sens, asupra textilelor, asupra nu numai a produselor alimentare cât şi non-alimentare, chiar şi în zona serviciilor", a spus Marius Pîrvu, prezent la conferinţa "Standardele conectează pieţele"- eveniment organizat
de Ministerul Economiei şi România şi Comisia Europeană, cu sprijinul Organismului Naţional de Standardizare.
Citeste si: Cod galben de ploi torenţiale, până la ora 23.00
Citeste si: Cum s-a sinucis, de fapt, Marcel Lepa. Detaliul descoperit de anchetatori
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
De asemenea, a menţionat că în perioada următoare va fi modernizat şi extins laboratorul Larex, acesta urmând să devină un laborator naţional. Pentru ca acest lucru să fie dus la bun sfârșit, se va investi o sumă de 40 de milioane de euro.
Se are în vedere reconstrucţia sau modernizarea spaţiilor existente pe care Larex le are din 1990, iar pe lângă acestea se caută împreună cu autorităţile locale spaţii sau terenuri unde ar putea fi dezvoltat laboratorul.
Citeste si: Mihai Constantinescu a fost deconectat de la aparate: Artistul respiră singur. Informaţii de ultimă oră
Citeste si: Două tinere agresate în autobuz. "Ne-au cerut să ne sărutăm şi ei să se uite cum o facem"
Marius Pîrvu a afirmat că în cazul în care se constată diferenţe de calitate în cel puţin trei ţări comercianţii pot primi amenzi de până la 4% din cifra de afaceri.