Elevii de giminaziu și liceu se reîntorc la școală în plin val 5 Omicron
Luni, 3 ianuarie, școlile din România se redeschid pentru elevii de gimnaziu și liceu, în plin val 5 al pandemiei provocat de răspândirea variantei Omicron de coronavirus.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că stocul de teste de salivă pentru elevi este asigurat pentru primele două săptămâni din acest nou an.
Totodată, ministrul a declarat că nu se ia în calcul varianta închiderii școlilor, chiar dacă numărul infectărilor va crește. Inclusiv ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a anunțat că școlile vor avea program normal iar elevii vor fi prezenți în unitățile de învățământ: „ne străduim să menținem școlile deschise”
Deși noul sezon școlar începe în mai puțin de 24 de ore, testele coronavirus pentru elevi vor fi asigurate de la o săptămână la alta, potrivit declarațiilor făcute de Ministerul Educației.
După ce secretarul de stat Sorin Ion a anunțat că testele care există sunt valabile doar pentru o zi, ministrul Educației declară că există un stoc suficient de teste pe bază de salivă care pot asigura testarea tuturor elevilor de gimnaziu și liceu. De mâine, 3 ianuarie, școlile din România vor avea disponibile teste pentru următoarele două săptămâni.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Când se întorc elevii la şcoală în ianuarie 2022, după vacanţa de iarnă? Structura anului şcolar
„Am reușit, prin stocurile disponibile la nivelul inspectoratelor școlare județene, să ne asigurăm că la începerea școlii pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal, vor exista suficiente teste pentru toții elevii de gimnaziu și liceu care vor începe școala în data de 3 ianuarie.
IGSU ne-a asigurat că, pe parcursul săptămâni 3 – 9 ianuarie, se vor primi teste pentru cea de-a doua testare din prima săptămână de școală. Elevii din învățământul primar și copiii din grădiniță încep abia pe 10 ianuarie”, a fost declarația dată de Sorin Cîmpeanu, la sfârșitul anului trecut, pentru un post de televiziune.
Citeste si: Se înmulțesc cazurile de COVID-19 în Franța. Au fost înregistrate 63.405 de infecţii cu noul coronavirus
Ministerul Educației îi îndeamnă pe părinți să își testeze copiii și să nu le permită acestora să vină la școală dacă sunt bolnavi.
„Cel puțin la fel importantă ca testarea, ca vaccinarea, este și responsabilitatea fiecăruia dintre noi, în special a părinților și îi rog pe această cale să utilizeze testele pe care le distribuim, să raporteze unității școlare orice test pozitiv, să meargă să-și confirme testul prin PCR”, a precizat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
Elevii se pot testa singuri acasă sau pot fi testați de către părinți, de două ori pe săptămână, rezultatele testărilor nefiind verificate sau centralizate. Singura condiție este aceea de a anunța instituția de învățământ în cazul unui rezultat pozitiv.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Testarea elevilor nu este obligatorie, după cum a transmis în nenumărate rânduri ministrul Sorin Cîmpeanu, care apelează totodată la responsabilitatea părinților „pentru a comunica în timp şi corect rezultatele acestor teste, în beneficiul sănătăţii propriilor copii”. În același timp, ministrul face un apel și în ceea ce privește vaccinarea copiilor, menționând din nou că vaccinarea nu este obligatorie și se face doar cu acordul părinților, precum și în cazul testelor rapide Covid-19.