In articol:
Un băiat de 6 ani din Bihor, a fost grav rănit, după ce o poartă metalică de fotbal, extrem de grea, a căzut peste el, informează Antena 3 CNN. Incidentul ar fi avut loc sâmbătă seara.
”La data de 6 aprilie a.c., la ora 19.30,
Polițiștii Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa au identificat persoana în cauză ca fiind un minor de 6 ani, din localitatea Ciumeghiu.
Din verificările efectuate de polițiști, s-a constatat că, incidentul s-ar fi produs în timp ce minorul s-ar fi jucat împreună cu un alt minor, de 8 ani, localnic, la respectiva poartă de fotbal, metalică, care s-ar fi desprins și ar fi căzut peste minorul de 6 ani. În urma incidentului, minorul de 6 ani a suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital”,
Cum a avut loc incidentul teribil?
Băiatul nu era singur, ci se juca împreună cu un alt prieten, în vârstă de 8 ani.
Medicii ajunși la fața locului l-au găsit pe copil în stare de inconștiență, cu leziuni grave la nivelul capului, dar și la nivelul membrelor și toracelui. Imediat, acesta a fost transportat la Spitalul Județean din Oradea, pentru îngrijiri medicale. Acolo, el a intrat direct în sala de operație, unde a suferit o intervenție chirurgicală pe creier.
Medicii au avut vești bune după operație, spunând că a decurs bine. Acum, copilul a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă, unde va trebui să se recupereze.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citește și: Întorsătură neașteaptată în jurul cazului din Dâmbovița! Femeia găsită fără viață ar putea fi din Bucureşti
Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz, pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul. De asemenea, acum trebuie verificat dacă poarta de fotbal a fost suficient de bine ancorată în pământ, având în vedere că niște copii au putut să o miște.