Turista în vârstă de 17 ani, din Galaţi, a suferit un traumatism cranio-cerebral şi era în stare de inconştienţă la sosirea salvatorilor, scrie Agerpres.

Citește și: Incident tragic în Brașov. O adolescentă a fost grav rănită în urma unui accident în Masivul Postăvaru

"La data de 30 decembrie 2022, în jurul orei 11.00, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 17 ani, din judeţul Galaţi, s-ar fi accidentat în timp ce se afla în Masivul

Postăvarul. Aceasta a fost preluată şi transportată la spital pentru investigaţii medicale. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul", a transmis comisar şef Alina Maria Ivan.

A fost trimis un elicopter SMURD 

Pentru salvarea turistei, ISU Braşov a trimis elicopterul SMURD. Din cauza condiţiilor meteorologice, acesta a putut ateriza numai în zona lacului, tânăra fiind coborâtă până în locul de preluare de către salvamontişti.

Zi de foc pentru salvamontiști

Zi de foc pentru salvamontiștii  din întreaga țară, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, unde s-au primit 37 apeluri de la persoane.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Salvamontiștii din întreaga țară au fost solicitați să intervină pentru salvarea mai multor persoane.

Au fost înregistrate 8 apeluri pentru Salvamont Voineasa, 7 apeluri pentru Salvamont Prahova, 5 apeluri pentru Salvamont Lupeni, 3 apeluri pentru Salvamont Bușteni și Salvamont Prahova, 3 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov, 3 apeluri pentru Salvamont Sibiu, 2 apeluri pentru Salvamont Cluj, 2 apeluri pentru Salvamont Maramureș, 1 apel pentru Salvamont Gorj,
1 apel pentru Salvamont Săcele, 1 apel pentru Salvamont Predeal și 1 apel pentru Salvamont Suceava.

Citește și: Două tinere dispărute la Clisura Dunării, de negăsit. Fetele au fost căutate de pompieri, salvamontiști și polițiști


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si