Incredibil! Ce se află cu adevărat în mormântul Elodiei Ghinescu din satul Cândești! ”Nu s-a mai întâmplat în toată Biserica Ortodoxă Română!”FOTO
Avocata Elodia Ghinescu a fost declarată moartă pe 7 februarie 2012, după ce dispăruse de acasă în august 2007. Femeia are mormânt în satul argeșean Cândești.
Avocata Elodia Ghinescu a fost declarată moartă pe 7 februarie 2012, după ce dispăruse de acasă în august 2007, principalul suspect, soțul Cristian Cioacă, fiind condamnat la ani grei de închisoare pentru uciderea consoartei, deși cadavrul nu a fost găsit până acum. Beneficiind de o expunere uriașă în media, cazul a provocat o mulțime de comentarii, zeci de scenarii fiind aruncate pe piață de către cei implicați, dar și de nume grele din breasla jurnaliștilor sau a avocaților.
În ciuda faptului că trupul Elodiei lipsește, familia avocatei născute la Brașov i-a făcut acesteia loc de veci în cimitirul din satul argeșean Cândești, localitatea în care Elodia și-a petrecut copilăria și adolescența, pe melagurile natale ale mamei sale.
Astfel, în septembrie 2012, la jumătate de an de la declararea oficială a morții Elodiei Ghinescu, pe mormântul familiei Ghinescu din satul Cândești (judeșul Argeș) a apărut fotografia avocatei, încrustată pe un monument funerar, devenit parte integrantă din locul de veci al familiei.
Preotul Paltin, rudă cu Emilia Ghinescu, mama Elodiei, cel care s-a ocupat atunci de sfințirea locului de veci al avocatei, a explicat ce s-a întâmplat, în lipsa înhumării propriu zise.
”Am sfințit sfânta cruce cu agheasmă, știu că familia i-a făcut ulterior și parastas.(...) Cazuri ca acesta nu s-au mai întâmplat nici în țara noastră, nici în întreaga Biserică Ortodoxă Română! Eu cred că este singurul caz din țara noastră de genul acesta, să nu se descopere cadavrul”, a povestit la acea vreme preotul.
Lămuririle risipesc zvonurile care au tot circulat multă vreme prin sat, cum că- în lipsa cadavrului- familia Elodiei ar fi introdus în mormânt un sicriu în care familia ar fi pus câteva obiecte de suflet care ar fi aparținut decedatei.
În prezent, de parohia Cândești se ocupă de un an și jumătate preotul Andrei Postu (37 de ani), care este foarte apreciat de comunitate, acesta participând activ la renovarea bisericii și cimitirului din sat, unde lucrează cot la cot cu muncitorii.