În India, cazurile de coronavirus cresc alarmant de la zi ce trece. Criza de paturi din spitale a dus la tratarea pacienților pe paturi de carton. Sistemul de sănătate al țării a cedat. Paturile din spitale, oxigenul și medicii sunt insuficienți pentru criza cu care se confruntă statul asiatic.
Din păcate, în spitalele din India, unii pacienți cu noul coronavirus mor în sălile de așteptare sau în afara clinicilor aglomerate, înainte de a fi văzuți de un medic. Doar unii pacienți infectați cu COVID-19 reușesc să intre în spitalele suprasolicitate din India. Dar, odată internați, unii se confruntă cu un alt fel de teroare: absența asistenței medicale sau a consumabilelor pe măsură ce oamenii mor în jurul lor.
În spațiul care seamănă cu un depozit, unii pacienți stau întinși pe paturi din carton. Există medicamente în număr limitat, iar unii pacienți s-au plâns că au fost examinați de medici o dată sau de două ori în trei zile. Un pacient internat la Covar Sardar Patel povestește cum bolnavii de lângă ei au început să țipe după medicamente, iar două ore mai târziu, după ce oxigenul li s-a epuizat, au murit.
"Guvernul crede că au deschis acest spital și că pacienții de aici primesc tratamentul necesar, dar, de fapt, nu se întâmplă așa ceva”, a declarat un pacient internat de cinci zile la Covar Sardar Patel.
„Vei muri întins pe pat pentru că nu este nimeni în jur care să cheme medicul”, a mai adăugat pacientul.
Peste 300.000 de cazuri noi de coronavirus în India
Luni, India a înregistrat mai mult de 300.000 de noi cazuri de coronavirus, pentru a 12-a zi consecutiv, numărul total al cazurilor fiind aproape de 20 de milioane, în timp ce oamenii de știință prevăd un vârf al infecţiilor în zilele următoare, scrie Reuters.