Un nou scandal legat de operele lui Constantin Brancusi din Targu Jiu. Mai multe fotografii cu o statie meteo amplasata pe Poarta Sarutului au fost postate de artistul plastic Dan Perjovschi pe pagina sa de Facebook.
Imediat, au aparut diverse comentarii, multi dintre prietenii artistului neintelegand ce este pe monument. “Cred ca este o banala, dar cretina giruieta. Vai de satul fara caini! Mai potrivit ar fi fost un cuibar de gaini.
Cine venea si se holba, cu adanci simtiri estetice, la «sarutul inlantuit» se putea alege si cu un ou, ochi sau omleta. Cred ca mai buna ar fi omleta, fiindca ar fi consonanta cu ciulamaua socio-politica din Romania de azi", a scris Florin Gabrea, un cunoscut actor, scriitor si artist plastic.
Pana la urma, toata lumea s-a lamurit despre ce este vorba, cand directorul Centrului Constantin Brancusi a dat explicatii.
El a spus ca este vorba despre o statie meteo care face parte dintr-un proiect de monitorizare de care se ocupa Institutul National in Optoelectronica si ca, la final aparatul, cel mai probabil, va fi luat. In plus, autoritatile au confirmat ca au toate avizele pentru amplasarea statiei meteo pe monument.
Artistii insa sunt consternati de ceea ce s-a intamplat din nou cu opera marelul sculptor, asta dupa ce in ultimii ani, Poarta Sarutului s-a ingalbenit dupa ce a fost spalata cu furtunul cu jet de apa sub presiune, iar Coloana Infinitului a fost “curatata” cu mopul.