Incredibil: Un bărbat s-a dat drept polițist pentru a lua bunurile oamenilor
Un bărbat în vârstă de 33 de ani care pretindea că este poliţist, folosind un tricou inscripţionat cu "Poliţia Română", a fost prins de autorităţi după ce a oprit mai multe persoane pe stradă, în Timişoara. Individul se recomanda drept agent la Imigrări şi le cerea oamenilor diverse lucruri, cum ar fi telefoanele mobile.
”Ai grijă că te iau cu mascații din casă”, a încercat să-l intimideze falsul polițist pe unul dintre tineri când i-a cerut să arate legitimația. Cum, însă, au aflat identitatea acestuia, l-au „convocat” sub un alt pretext la postul de poliție din Peciu Nou, unde a fost reținut, tânărul fiind anchetat acum pentru uzurpare de calități oficiale.
În cele din urmă, după câteva investigații, adevărații polițiști au reușit să afle identitatea lui și l-au chemat sub un pretex la postul de poliție din Peciu Nou, unde a fost reținut pentru uzurpare de calități oficiale.