Însoțitorii persoanelor bolnave de cancer vor beneficia de consultații psihologice gratuite și concediu
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea prin care persoanele bolnave de cancer li se acordă consultații psihologice gratuite, iar persoanele care se îngrijesc de pacienți vor putea să își ia concediu pentru îngrijirea acestora.
Insoțitorii persoanelor care suferă de cancer vor putea să își ia concediu în care să îngrijirească pacienții și vor primi consiliere psihologică gratuită. Durata de acordare a concediului de indemnizație pentru îngrijirea pacientului este de cel mult 45 de zile calendaristice în interval de un an pentru un pacient.
Citeste si: Klaus Iohannis despre Planul Național de Combatere a Cancerului. Ce obiective au fost fixate
Pacienții peste 18 ani, cu afecțiuni ocnologice, vor beneficia de această indemnizație
„Beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoţeşte pe acesta la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist. Pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul prevăzut la alin. (1) numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament.
Concediul și indemnizația pentru îngrijirea pacientului se vor elibera pe baza certificatului eliberat de medicul specialist.
Concediul și indemnizația se eliberează pe baza certificatului de la medicul specialist
„În situaţia în care pacientul este însoţit la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene sau pe teritoriul altui stat care nu este
membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de către casa de asigurări de sănătate la care angajatorul persoanei asigurate depune declaraţia prevăzută la art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau de către cea cu care persoana asigurată are încheiat contractul de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, după caz, pe baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, în condiţiile şi până la durata maximă prevăzute
Citeste si: Noi decizii CNSU: Câte zile vor sta în carantină românii care se întorc din străinătate?
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.