Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat un total de 82 de cazuri de infecție cu virusul West Nile. 10 pacienți au murit din cauza bolii
Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunțat joi, că, în total, s-au înregistrat 82 de cazuri de infecție cu West Nile, de la începutul perioadei de supraveghere, adică din luna iunie. Până acum, 10 persoane infectate au decedat.
Author: Maria Stiuca joi 12 octombrie 2023 , 15:01
Din cele 82 de cazuri cu infecție cu virusul West Nile, 75 au fost confirmate, iar 7 dintre cazuri sunt considerate probabile. În urma infecției cu West Nile, 10 pacienți au murit, iar trei sunt din județul Ilfov.
82 de cazuri de virus West Nile și 10 decese confirmate
„De la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (06.06.2023)
până la data de 12.10.2023 s-au înregistrat 82 de cazuri dintre care 75 cazuri confirmate si 7 cazuri probabile de infecţie cu virusul West Nile. Din aceste cazuri 10 au decedat”, a transmis, joi, INSP.
De asemenea, celele mai multe cazuri au fost în București, respectiv 11, în Satu Mare (9), în Galați și Dolj (8), în Brăila și Ilfov (7) și în Iași (6).
„Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut dublă expunere, atât în Municipiul Bucureşti cât şi în judeţul Tulcea (debut în S 31) şi a fost atribuit jud. Tulcea”, au mai transmis specialiştii.
Cele 10 decese au fost înregistrate în județele: Bihor (1), Braila (1), Ilfov (3), jud. Dolj (2), Prahova (1), Satu Mare (1), Sibiu (1).
Simptomele virusului West Nile
Infecția cu West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înțepătura de țânțar.
În majoritatea cazurilor, aproximativ 80%, cei infectați nu prezintă simptome. Însă, în cazul în care apare febra, durerea de cap intensă, dureri musculare, vărsături și erupții cutanate, persoanele sunt rugate să se prezinte de urgență la medic, întrucât riscul de meningită este unul crescut.
În ceea ce privește cazurile severe, cele mai afectate sunt persoanele de peste 60 de ani care prezintă afecțiuni cronice, precum cancer, diabet, hipertensiune sau boală renală cronică.
În cazul lor, mai pot apărea și alte simptome: rigiditate a gâtului, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică şi slăbiciune musculară.