In articol:
Bărbatul a luat un tub de vopsea și a vopsit marcajele de pe strada Pădurii din Chişinău, la intersecția cu strada Grădina Botanică. Lipsa acestor marcaje îi făcea pe elevii săi să nu susţină examenele, or, examinatorii aveau astfel motive să pretindă că elevul nu este un bun șofer.
Gestul inedit al unui instructor auto
Bărbatul a fost văzut în timp ce aplica marcajul, iar un video cu el a fost publicat în mediul online, cu comentariile autorului filmării, arată piataauto.md.
Citește și: VIDEO- Cluj-Napoca a devenit orașul lalelelor
Conform sursei citate mai sus, marcajele chiar există. Instructorul a aplicat o linie întreruptă, care trece ulterior în linie continuă în apropierea intersecției şi a fost desenată chiar şi o linie stop, de reper pentru punctul opririi.
Noile marcaje le vor fi de folos elevilor ca să nu mai primească un verdict negativ doar pentru că examinatorul are o altă viziune asupra interpretării vizuale a drumului, în lipsa marcajelor.
Citește și: Șofer prins cu o alcoolemie de 2,74 g/l. Ce au transmis oamenii legii
Lângă intersecție se regăsesc centrul de examinare al ASP, dar şi un poligon auto pentru exerciții de școală auto.
Citește și: Anumite vouchere de vacanță vor expira în curând. Până la ce dată mai pot fi folosite acestea?