În cadrul întâlnirii au fost abordate tematici de actualitate ale agendei europene, cu accent pe reflecţia privind viitorul Europei, viitorul Cadru Financiar Multianual, problematica Brexit şi gestionarea migraţiei la nivel european. Discuţiile au evidenţiat specificitatea contextului european actual, marcat de procesul Brexit şi perspectiva alegerilor europene, precum şi complexitatea dosarelor aflate pe agenda europeană şi necesitatea de asigura o gestiune cât mai eficientă a acestora, informează Administraţia prezidenţială.

Conform sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis şi cancelarul Angela Merkel au discutat despre Summitul informal privind viitorul Europei de la Sibiu, din 9 mai 2019, care va avea un rol important în conturarea viitoarei Agende strategice a Uniunii, menite să ghideze acţiunea UE pentru perioada 2020-2024, să consolideze unitatea între statele membre şi să asigure sprijinul cetăţenilor pentru proiectul european. Totodată, ambii lideri au evidenţiat necesitatea transmiterii cu această ocazie a unei viziuni clare asupra viitorului Uniunii, pe baza consolidării unităţii între statele membre.

În ceea ce priveşte negocierile privind viitorul Cadru Financiar Multianual post-2020, a fost subliniată importanţa obţinerii în timp util a unui acord pentru a transmite un mesaj pozitiv cetăţenilor europeni cu privire la capacitatea Uniunii de a consolida proiectul european.

„Preşedintele României şi cancelarul german au exprimat dorinţa comună de a încheia într-o manieră ordonată procesul de retragere a Marii Britanii din UE. Cei doi înalţi oficiali au apreciat că Acordul de retragere agreat la nivel politic de către Uniunea Europeană şi Marea Britanie rămâne cel mai eficient instrument pentru limitarea consecinţelor negative ale Brexit pentru ambele

părţi şi pentru asigurarea certitudinii juridice pentru cetăţeni şi mediul de afaceri. Totodată, a fost subliniat faptul că ratificarea Acordului de retragere va permite construirea unui viitor parteneriat ambiţios între UE şi Marea Britanie”, se arată în comunicat.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat angajamentul şi implicarea României, ca viitoare Preşedinţie a Consiliului UE, în avansarea agendei europene în perioada următoare, precum şi necesitatea de a avea o cooperare foarte strânsă cu toţi partenerii europeni, în acest sens.

La rândul său, cancelarul Angela Merkel a asigurat de deplina susţinere pe care Germania o va oferi României pe perioada exercitării Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, în contextul bunei cooperări între România şi Germania în domeniul afacerilor europene, mai precizează sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului European, că se va întâlni cu Angela Merkel, însă neagă că ar fi avut vreodată vreo discuţie pe tema mutării ambasadei române în Israel la Ierusalim, spunând că "nu este o temă care ne priveşte bilateral".

Întrebat dacă, la Bruxelles, va avea şi o întâlnire cu  Angela Merkel, în condiţiile în care au existat informaţii cu privire la aşa-anumite intervenţii referitor la mutarea ambasadei României din Israel, Iohannis a răspuns: "Da, intenţionez să am o întâlnire cu doamna Cancelar Merkel, dar această chestiune, a ambasadei, nu am discutat-o noi doi niciodată şi cred că nici nu avem de gând să o discutăm. Nu este o temă care ne priveşte în bilateral. Nu ştiu de unde a apărut această informaţie, dar pot să vă spun foarte clar: nu a existat între noi doi nicio discuţie pe această temă.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut preşedintelui român Klaus Iohannis să nu mute sediul ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, a relatat, la jumătatea lunii noiembrie, Jerusalem Post.

Surse occidentale au declarat pentru Jerusalem Post că Merkel a făcut demersuri pe lângă preşedintele român în acest sens. De asemenea, publicaţia relata că acţiuni similare au vizat şi alţi politicieni ca parte a campanie de blocare a relocării la Ierusalim a ambasadelor statelor europene.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si